Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:52 19 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A opta ediţie a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“, aproape de start

ro

09 Mar, 2019 00:00 580 Marime text
A rămas mai puţin de o lună până la startul celei de-a opta ediţii a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”, cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul nostru, organizată de Primăria Municipiului Constanţa.
 
În luna aprilie, vor fi efectuate acţiuni de ecologizare, igienizare şi înfrumuseţare a întregului municipiu. Dincolo de scopul practic însă, campania urmăreşte şi educarea cetăţenilor cu privire la efectele negative pe care poluarea le are asupra mediului şi asupra sănătăţii oamenilor.

Sunt invitaţi să participe la curăţenia de primăvară a oraşului nostru toţi locuitorii, fie că vorbim despre voluntari, agenţi economici, instituţii de stat sau private, asociaţii de proprietari şi cluburi sportive.
Pentru că merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos şi trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, haideţi să „Curăţăm Constanţa Noastră” împreună! Oricine doreşte să se implice în acţiunile de igienizare este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro şi să aleagă una dintre zonele de acţiune din calendarul propus, informează municipalitatea.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii