A fost identificat un nou amplasament: Consiliul Judeţean Constanţa, pregătit să se împrumute pentru a construi un spital de pediatrie
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:54 19 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost identificat un nou amplasament Consiliul Judeţean Constanţa, pregătit să se împrumute pentru a construi un spital de pediatrie

ro

11 Jul, 2018 00:00 2450 Marime text

Conducerea Consiliului Judeţean Constanţa nu renunţă la ideea de a construi un spital de monospecialitate pediatrie pentru locuitorii judeţului.
 
Preşedintele CJC, Marius Horia Ţuţuianu, a declarat că, în cazul în care Ministerul Sănătăţii nu va putea susţine financiar acest proiect, administraţia judeţeană va contracta un împrumut bancar pentru următorii 20-25 de ani în sprijinul realizării acestei investiţii. Spitalul de pediatrie fie va funcţiona fie ca secţie a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, fie ca unitate medicală de sine stătătoare cu specialitatea pediatrie - neonatologie.
 
Dacă în trecut Ţuţuianu preciza că acest spital ar putea funcţiona ori într-o clădire a Spitalului CFR, ori într-o altă clădire din subordinea Direcţiei de Sănătate Publică, undeva în cartierul Palas, ieri, preşedintele CJC a anunţat identificarea unui alt spaţiu. Este vorba despre un teren în suprafaţă peste 5.500 mp, pe strada Tulcei din municipiul Constanţa, aflat în proprietatea domeniului public al Consiliului Judeţean Constanţa. Aici a funcţionat Direcţia pentru Protecţia Plantelor, iar până anul trecut, locaţia a fost administrată de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. În prezent, pe amplasament se află două construcţii în paragină.
 
Unitatea medicală va dispune de minimum 100 de paturi, a mai precizat Marius Horia Ţuţuianu.
 
În şedinţa CJC din luna august, consilierii judeţeni ar putea aproba elaborarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici privind înfiinţarea spitalului de pediatrie.
 
Citeşte şi:

Președintele CJ Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu anunţă demararea procedurilor pentru construirea unui spital de pediatrie la Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii