Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:46 05 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Satului Românesc marcată la 29 septembrie

ro

29 Sep, 2024 12:18 380 Marime text
foto: Muzeul de Artă Populară ConstanțaLa 29 septembrie 2024, este marcată Ziua Satului Românesc. Această zi marcată la nivel naţional fost instituită prin Legea nr. 44/2020 şi este sărbătorită anual în ultima zi de duminică a lunii septembrie conform textului de lege, potrivit www.cdep.ro citat de Agerpres.ro.

Potrivit Legii 44/2020, Ziua Satului Românesc poate fi organizată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de celelalte instituţii ale statului, de persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social, cultural şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi de a promova satul românesc.

La 3 aprilie 2020, preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat, prin Decretul 232, Legea privind instituirea în ultima duminică a lunii septembrie a Zilei Satului Românesc. Textul legii, adoptat de Senat la 10 februarie 2020 şi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, la 10 martie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 287 din 6 aprilie 2020, potrivit https://www.juridice.ro/.

 Agerpres.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii