Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:15 12 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Părintele Marius Moșteanu, paroh la Parohia Sfântul Nicolae Vechi „Postul trebuie să fie un mod de viață în care trebuie să ne bucurăm, că îi dăm organismului și altceva“

ro

29 Apr, 2021 14:25 1124 Marime text

  Ne apropiem cu pași repezi de momentul în care creștinii ortodocși prăznuiesc Învierea Domnului. Se apropie Paștele și toată lumea este cuprinsă deja de febra pregătirilor. Cumpărături pentru masa festivă, decorațiuni, aranjarea casei, înroșirea ouălelor.. toate contribuie la acea atmosferă de sărbătoare!

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.

În pofida restricțiilor, anul acesta enoriașii vor putea participa fizic la cea mai mare sărbătoare a creștinătății, inclusiv la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, unde slujesc preoții Marius Moșteanu și Alin Constantin Boc.

Cu toate acestea, lumea este în continuare foarte preocupată cum va sărbători Paștele. Toate detaliile despre acest aspect le aflăm de la părintele Marius Moșteanu.
 
Părintele ne vorbește și despre simbolistica Învierii și a luminii pe care credincioșii o vor duce în caselor lor și anul acesta.

Tradiția vopsitului ouălelor

Sunt foarte multe ziceri care spun că ouălele se înroșesc joi, vineri sau sâmbătă. Începând cu Liturghia de dimineață, noi am unit-o cu Vecernia, înseamnă că am trecut în ziua cealaltă. Sunt niște noțiuni temporale în Biserica Ortodoxă, astfel încât o slujbă deschide ziua următoare. Dar, mergând pe spusele lui Moise din cartea Facerii, la noi zilele liturgice încep seara. Deja e vineri pentru noi. De aceea, ouălele se vopsesc astăzi.

 

Parohul ne explică de ce ouălele sunt vopsite roșii.

În zilele răstignirii a trecut cineva cu un coș cu ouă, pe lângă crucea Mântuitorului. A curs o picătură de sânge, și le-a înroșit. , spune preotul Marius Moșteanu.

Legătura dintre ouă și simbolul iepurașului

O femeie era săracă și avea câțiva copii și nu știa cum să îi suprindă pe copii de Paște.  A luat niște ouă, le-a vopsit și le-a așezat prin grădină. Copiii s-au bucurat și au cules ouălele.

Ei au văzut prin grădina lor trecând un iepuraș al vecinilor. Atunci, copiii, au crezut că iepurașul a fost cel care a adus ouălele, spune frumoasa legendă istorisită de preot.

Preotul Marius Moșteanu despre postul Paștelui

Dacă Postul nu are la baza intenția bună, degeaba este ținut. Duhovnicește, definiția negativă a postului nu este binevenită. Dacă în Post ne pregătim să învățăm ce nu se face, nu este corect. Postul are șapte săptămâni. În afară de faptul că Postul este o abstinență, postul înseamnă cumpătare. Din punct de vedere medical, Postul reprezintă o detoxifiere a organismului. Organismul va întineri.

Postul trebuie să fie un mod de viață în care trebuie să ne bucurăm, că îi dăm organismului și altceva. Altfel ne bucurăm de sărbătoare, după ce am ținut Post. O dezlegare are un efect în măsura în care vine ca o răsplată.

O faptă nu poate fi iertată înainte de a fi săvârșită

Cel mai important este că ortodoxia nu are în vedere păcate nesăvârșite. O faptă nu poate fi iertată înainte de a fi săvârșită. Premeditarea nu poate fi iertată.  Nu putem să dăm o dezlegare pentru cei care sunt în suferință. Ei fac doar atât cât pot face. Fiecare caz particular, reprezintă o speță. , precizează părintele.

Postul la copii

Biserica propovăduiește înțelegerea copilului, ca faptul că abstinența nu reprezintă o poruncă absurdă. După șase-șapte ani, este recomandată spovedania la copii.  Eu nu recomand un post obligatoriu la copii. Asta poate scoate ce e mai rău din copil. Dar dacă, se cultivă în familie o sinceritate, lucrurile stau altfel.

Între trup și suflet voința noastră face diferența

Dacă cei nepostitori ar încerca o zi din acest post, s-ar întâlni la jumatatea drumului cu postitorul încrâncenat, astfel, măcar o zi din cele 49 de zile de Post, să fie și el luminat. Între trup și suflet voința noastră face diferența.



Dacă postul îți dă posibilitatea să te bucuri, vom simți adevăratul sens al Postului. Sărăcia i-a făcut pe oameni să țină post. Sărbătoarea Paștelui este prilejul în care dărnicia se întâlnește cu sinceritatea!, a precizat părintele.

Ti-a placut articolul?

Comentarii