Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:55 31 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO - Articole explozive ascunse într-o geantă de livrare, descoperite de jandarmi într-un centru comercial din Capitală

ro

31 Dec, 2025 14:32 204 Marime text
Sursă: Jandarmeria Romana

O intervenție a jandarmilor a avut loc astăzi, 31 decembrie 2025, în zona unui centru comercial din Capitală, unde o persoană care folosea o geantă de livrare pentru a-și ascunde activitatea ilegală a fost depistată în timp ce comercializa materiale pirotehnice interzise. Deși obiectul putea crea impresia unei livrări de mâncare, bărbatul nu era livrator, ci utiliza geanta pentru a transporta articolele periculoase.

„Materiale pirotehnice în loc de meniul zilei

Astăzi, în zona unui centru comercial din Capitală, colegii noștri au descoperit că o geantă de livrare nu ascundea meniul zilei, ci... «o porție» de materiale pirotehnice.

Ce le-a atras atenția jandarmilor?
O replică a comerciantului: «Am doi pe bancă care așteaptă. Merg să le aduc!».

Persoana a fost interceptată de jandarmi chiar în momentul în care revenea cu geanta de livrare. În urma verificărilor, au fost găsite înăuntrul acesteia mai multe articole pirotehnice din categorii interzise de lege.

Vă reamintim că materialele pirotehnice nu înseamnă distracție. Ele reprezintă un risc real și un pericol pentru sănătatea voastră și a celor din jur.

Bucurați-vă de sărbători în siguranță!”, este precizat în comunicatul Jandarmeriei Române.



Citește și: VIDEO - Bătaia tradițională de la Ruginoasa, oprită de jandarmerie cu spray lacrimogen
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii