„Vă rugăm, ajutați-ne! E în travaliu!”. Polițiștii din București au sărit în ajutorul unei femei însărcinate
„Vă rugăm, ajutați-ne! E în travaliu!”. Polițiștii din București au sărit în ajutorul unei femei însărcinate
112
Marime text
Polițiștii din București au ajutat o femeie însărcinată să ajungă la timp la spital pentru a aduce pe lume un copil. Femeia aflată în travaliu a cerut sprijinul oamenilor legii pentru a ajunge mai repede la unitatea sanitară.
„Vă rugăm, ajutați-ne! E în travaliu!”
Așa a început totul. O doamnă și nora ei însărcinată erau blocate în traficul orașului, iar drumul către spital părea lung și imposibil de străbătut.
Contracțiile se intensificaseră și în ochii lor se citea frica și presiunea fiecărei secunde.
Din fericire, în drumul lor, au întâlnit un echipaj de poliție cărora le-au cerut ajutorul. Colegii noștri au înțeles urgența și au gestionat situația cu profesionalism, asigurându-se că cele două femei ajung la destinație rapid și în siguranță.
Datorită intervenției lor, la doar scurt timp după ce a ajuns, tânăra mamă a adus pe lume un băiețel perfect sănătos!
Pentru unii, poate părea doar o simplă intervenție, însă pentru cei implicați a fost clipa care a făcut diferența.
Felicitări colegilor noștri pentru empatie și pentru gestionarea impecabilă a unei situații de urgență“ - au transmis reprezentanții Poliției Capitalei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


