Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:22 20 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE E-Distribuție Dobrogea. Întreruperi planificate, în județul Constanța

ro

04 Oct, 2021 09:30 1680 Marime text
  • Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, precizează reprezentanții E-Distribuție Dobrogea.


Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
 judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Marţi , 05 Octombrie 2021
Localitatea Bãneasa, cu strãzile: DN3 (tronsonul delimitat de strada Stadionului pana la iesire spre localitatea Ostrov); Nucilor, Stadionului, Cismelelor, Teilor, Salcamului, Duzilor, Plopilor, Stejarului și Fagului – întrerupere totalã. -
(09:00-10:00 si 16:00-17:00)
Localitatea Agigea, cu strãzile: Dimitrie Paciurea, Bujorului, Paltinului, Teilor, Castanilor, Gorunului, Soseaua Constantei, Trandafirului, Ion Voicu, Primaria Agigea, Traian Vuia, Octavian Goga, Lucian Blaga, Victor, Vilcovici, Nalbei, Frunzei, Aurel Vlaicu – partial și Nicolae Iorga – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Fantanele - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Bãneasa, cu strada Teilor – întreupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Mihail Kogãlniceanu, cu Grup Social Ceres - întrerupere totalã. 10:00 - 15:00
Miercuri, 06 Octombrie 2021
Localitatea Bãneasa, cu strãzile: DN3 (tronsonul delimitat de strada Stadionului pana la iesire spre localitatea Ostrov); Nucilor, Stadionului, Cismelelor, Teilor, Salcamului, Duzilor, Plopilor, Stejarului și Fagului – întrerupere totalã. -
(09:00-10:00 si 16:00-17:00)
Localitatea Olimp, cu Restaurant Casa cu Stuf, Domeniile Clos Colombes, Crama – întrerupere totalã. -
( cca 15 minute între orele 10:00–11:00, respectiv 17:00-18:00)
Localitatea Agigea, cu strãzile: Cetinei, Trestiei, Sirenei, Timonei, Ancorei și Parcela 347 – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Stațiunea Mamaia, cu Autoservirea Siret, zona Butoaie – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Poarta Albã, cu strada Primãriei, inclusiv brutarie, Geamiei, Natiunilor, Bisericii, Consilierilor, Carierei, Gradinilor, DN 22C - partial, Apusului, Pacii, Prosperitatii - partial, Egalitatii, Scolii, Teiului, Dorului și Politiei - întrerupere partialã. 09:00 - 17:00
Localitatea Bãneasa, cu strãzile Duzilor si Fagului – întreupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Culmea - intreruperi partiala. , 09:00 - 17:00
(NOTA: Intreruperi de scurta durata in intervalul mentionat. )
Staţiunea Olimp, cu Restaurant Lacul Racilor și Complex Blaxy – întrerupere totalã. 10:00 - 18:00
Localitatea Lumina, cu Soseaua Tulcei - intrerupere partiala. 11:00 - 19:00
Joi , 07 Octombrie 2021
Localitãţile Mãgura, Viroaga, Cascioarele și Cerchezu – întrerupere parţialã., -
(o întrerupere de maxim 30 minute in intervalul orar 08:00-09:00, respectiv 15:00-16:00)
Localitatea Bãneasa, cu strãzile: DN3 (tronsonul delimitat de strada Stadionului pana la iesire spre localitatea Ostrov); Nucilor, Stadionului, Cismelelor, Teilor, Salcamului, Duzilor, Plopilor, Stejarului și Fagului – întrerupere totalã. -
(09:00-10:00 si 16:00-17:00)
Localitãţile: Dumbraveni, Olteni, Furnica, inclusiv Cariera Dumbraveni și PTA Orange – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Agigea, cu strãzile: Avram Iancu, Ion Corvin, Petru Rares, C-tin Brancoveanu, Dimitrie Cantemir, Petru Musat, Vlad Tepes, Bogdan Vasile, Vulturului, Pajurei, Corbului, Soimului, Rindunelelor – partial și Ciocarliei – partial – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Bãneasa, cu strada Nucilor – întreupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Oituz - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Orasul Navodari, cu strazile: M4; M9; D25; Prelungirea D19 si Prelungirea D20 - intrerupere partiala. 11:00 - 19:00
Vineri , 08 Octombrie 2021
Municipiul Mangalia, cu Spitalul Municipal – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii