Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un prim caz de coronavirus, confirmat în Instituția Prefectului - Județul Constanța. Prefectul și echipa sa vor intra în autoizolare

ro

06 Jul, 2020 23:12 2497 Marime text

• Prefectul George-Sergiu Niculescu și echipa sa vor intra în autoizolare până la efectuarea testului și aflarea rezultatului.
 
Astăzi, un prim caz de COVID-19 a fost confirmat în Instituția Prefectului – Județul Constanța, potrivit unui comunicat.
 
O persoană, femeie, angajată în cancelaria prefectului a fost testată pozitiv în cursul acestei seri.
 
Imediat, DSP Constanța a pornit o anchetă epidemiologică, pentru a stabili dacă sunt și alte persoane suspecte de infecția cu virusul SARS-CoV-2.
 
Mâine dimineață, cancelaria prefectului va fi dezinfectată, conform normelor în vigoare.
 
În urma confirmării primului caz de coronavirus în Prefectura Constanța, George-Sergiu Niculescu și echipa sa vor intra în autoizolare până la efectuarea testului și aflarea rezultatului.
 

Am discutat cu colega noastră, care acum se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Este asimptomatică, starea ei este foarte bună. În perioada următoare, la nivelul Prefecturii, vor fi luate toate măsurile necesare prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, sub îndrumările venite din partea reprezentanților DSP Constanța, a declarat George-Sergiu NICULESCU, prefectul județului Constanța.

 

Pe măsură ce vor fi informații noi pe această temă, Instituția Prefectului – Județul Constanța le va face publice, se arată într-un comunicat.

 Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii