Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:57 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un năvodărean, director la Societatea de Distribuire a Energiei Electrice Transilvania Sud. Despre cine este vorba

ro

25 Sep, 2018 00:00 434 Marime text
Pe data de 28 august a fost convocat Consiliul de Administraţie al Societăţii de Distribuire a Energiei Electrice Transilvania Sud. Preşedintele şedinţei a fost numită Livioara Susjdea, membru şi în Consiliul de Administraţie.
 
Membrii CA-ului Societăţii de Distribuire a Energiei Electrice Transilvania Sud l-au ales pe Sinan Mustafa, din Năvodari, în funcţia de director al societăţii, pe o durată de patru ani. Acesta a ocupat în trecut funcţia de inspector calitate la Banca Religiilor din Constanţa şi printre responsabilităţile fişei postului se regăseau întocmirea, analiza, aprobarea şi urmărirea dosarelor de credit.
 
Din 2013 până în prezent, Sinan Mustafa a ocupat funcţia de administrator special în perioada de privatizare la SC Servicii Energetice Dobrogea SA, având ca responsabilităţi supravegherea financiară a operaţiunilor de gestionare a patrimoniului, administrarea acestuia şi aplicarea de măsuri excepţionale de divizare, fuzionare, vânzări active, restructurare şi externalizare.
 
Amintim că Societatea de Distribuire a Energiei Electrice Transilvania Sud este una din cele opt societăţi regionale de distribuire a energiei electrice din România, asigurând distribuţia şi tranzitul energiei electrice prin reţelele pe care societatea le deţine.
 
În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, a mai fost mandatat şi Dan Cătălin Stancu în funcţia de preşedinte al CA-ului, acesta putând să negocieze şi să semneze, în numele societăţii, contractul de mandat pentru exercitarea funcţiei de director general.
 
Decizia Consiliului de Administraţie al Societăţii de Distribuire a Energiei Electrice Transilvania Sud a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii