Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Ziua Dobrogei, marcată în Satul pescăresc

ro

13 Nov, 2016 15:26 2879 Marime text
Primăria municipiului Tulcea a deschis, astăzi, în Satul pescăresc de la marginea orașului, manifestările organizate cu prilejul Zilei Dobrogei, sărbătoare națională marcată oficială începând de anul trecut.
 
"Încercăm o manifestare inedită, profitând de ultima investiție a Primăriei, Satul pescăresc. Chiar dacă timpul nu ne este extrem de favorabil, mă bucur că avem alături de noi foarte mulți îmbrăcați în costume populare și părinți", a declarant primarul Constantin Hogea, citat de Agerpres.
 
Potrivit acestuia, pe tot parcursul zilei Satul pescăresc de la marginea orașului va găzdui spectacole artistice susținute de ansamblurile folclorice "Baladele Deltei", "Dorulețul", "Odisseya", "Zouzounia", ansambluri ale minorităților etnice, precum și trupa Ro-Mania.
 
"Acțiunea de astăzi se încadrează în costuri extrem de rezonabile, circa 15.000 lei", a menționat Hogea.
 
Manifestările organizate cu prilejul Zilei Dobrogei vor continua mâine, la Monumentul Independenței, cu un ceremonial militar și religios, cu spectacole în Piața Tricolorului, precum și cu vernisajul expoziției "O Europă unită", găzduită de Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării, prima instituție internațională din Europa.
 
În urma războiului ruso-româno-turc, cunoscut în istoria României drept Războiul de independență, Dobrogea a revenit la teritoriul național la data de 14 noiembrie 1878. Unirea Dobrogei cu Patria Mamă reprezenta, după unirea Moldovei cu Țara Românească din anul 1859, o importantă etapă a procesului de realizare a unității de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1918.
 
Legea 230 privind sărbătorirea Zilei Dobrogei a fost publicată în Monitorul Oficial din 7 octombrie 2015.
 
sursa foto: infodelta.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii