Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:57 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei profesori de la Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța au ieșit la pensie (GALERIE FOTO)

ro

04 Oct, 2023 15:10 4430 Marime text
Foto: facebook/ANMBÎnceputul noului an universitar a adus și momente de nostalgie în familia Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Astfel, după 33 de ani de activitate la catedră, conferențiar universitar dr. Delia Natalia Lungu și conferențiar universitar dr. ing. Dumitru Dascălu au pus punct carierei didactice, iar conferențiar universitar dr. ing. Corneliu Moroianu și-a încheiat, de asemenea, activitatea la catedră după 43 de ani de lucru cu promoții întregi de studenți militari și civili.

„Cu o activitate susținută, cu multă dăruire și pasiune pentru meseria de dascăl, dedicând timp și energie proiectelor instituției noastre, lucrând continuu cu studenții pentru a-i motiva și pentru a le insufla respectul și responsabilitatea față de meseria aleasă, astfel au trecut pentru cele trei cadre didactice anii în care au contribuit considerabil la consolidarea actului educațional din Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. În numele echipei de comandă și a tuturor celor care i-au apreciat și îi vor respecta și de acum înainte pentru munca depusă, comandantul (rectorul) Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, contraamiral de flotilă conf. univ. dr. ing. Alecu Toma i-a felicitat pentru activitatea susținută și le-a înmânat diploma de apreciere și moneda aniversară „150 de ani de învățământ românesc de marină” - au mai precizat reprezentanții Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanța. 

Citește și: 

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează festivitatea de deschidere a unui nou an universitar (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii