Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 12 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. UPDATE Trei persoane, reținute într-un dosar de proxenetism la Constanța. Percheziții în două județe

ro

12 Aug, 2026 18:18 241 Marime text
Sursă foto: IPJ Constanța

Doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de proxenetism în formă continuată.

Suspecții ar fi facilitat practicarea prostituției de către mai multe persoane și ar fi obținut bani de pe urma acestora, potrivit polițiștilor constănțeni. În acest caz au fost efectuate șase percheziții în județele Constanța și Călărași.

UPDATE:

Potrivit surselor noastre, unul dintre inculpații vizați ar fi fostul rector la Universității Ovidius din Constanța, Tiberius Dănuț Epure.

Comunicatul integral IPJ Constanța:

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut 3 persoane (2 bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani. 

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada ianuarie-martie a.c., femeia, de 48 de ani, împreună cu un alt bărbat, de 26 de ani (arestat preventiv într-o altă cauză penală), ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o persoană vătămată, prin coordonarea activității și sprijin logistic, respectiv prin postarea de anunțuri online și purtarea de convorbiri telefonice cu clienții interesați, asigurându-i spațiile în care să practice prostituția. 


De asemenea, un alt bărbat, de 38 de ani, este suspectat că, în perioada mai-august a.c., ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o altă persoană vătămată, prin sprijin logistic oferit în desfășurarea activității de prostituție, identificarea și închirierea de imobile pentru prestarea de servicii sexuale, asigurându-i totodată transportul în diferite locații și oferindu-i, la nevoie, protecția fizică față de clienții cu potențial conflictual. 

Totodată, în luna martie, respectiv  mai-iunie a.c., bărbatul de 55 de ani ar fi înlesnit practicarea prostituției de către 3 persoane vătămate, prin închirierea, în regim hotelier, a unor imobile, în scopul întreținerii de relații sexuale de către acestea.  

În plus, toate persoanele cercetate ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către persoanele vătămate, în sensul primirii unor sume de bani obținute prin serviciile sexuale prestate cu diverși clienți.  

În cursul zilei de astăzi, 12 august, polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și I.P.J. Călărași au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța și Călărași, la locuințele persoanelor suspectate de săvârșirea faptelor. 


Cu ocazia descinderilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie. 

În urma administrării probatoriului în cauză, cele 3 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 13 august, cei în cauză vor fi prezentați procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.



Citește și:
Oficial de la IPJ Constanța despre obstacolele amplasate pe firul II de circulație pe calea ferată între Constanța și Mangalia


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii