Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Totul s-a produs în Harghita Acord de recunoaștere a vinovăției în cazul șoferului din Constanța care a încercat să mituiască un polițist rutier

ro

01 Nov, 2023 15:40 771 Marime text
foto cu rol ilustrativ
La data de 23.10.2022, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita - Serviciului Rutier a oprit în trafic un conducător auto, în vârstă de 52 de ani din județul Constanță, care se deplasa cu viteza de 99 km/h pe un tronson de drum unde limita de viteză maximă admisă este de 50 km/h, ocazie cu care, pentru a nu-i fi aplicate măsurile legale, șoferul i-a oferit polițistului suma de 200 lei.

Propunerea a fost refuzată ferm de către agentul de poliție, fapta fiind sesizată Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Harghita, transmite un comunicat pus la dispoziție de DGA. 

În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, organele de cercetare penală ale Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Harghita au efectuat mai multe acte procedurale în cauză.

La finalizarea cercetărilor, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, stabilindu-se o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani, precum și obligarea la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile.

Potrivit sursei citate, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis de către magistrații Curții de Apel Târgu – Mureș, hotărârea fiind definitivă.


Citește și:

Cu ce amendă s-a ales un șofer de 18 ani pentru că nu a acordat prioritate pietonilor


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii