Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taran, „săracul" şef bogat (documente)

ro

17 Mar, 2011 01:59 4393 Marime text
cap_5.jpgŞtefan Taran, şeful serviciului de Protecţie Civilă este un om cu avuţie. Chiar dacă din cauza crizei i-a scăzut salariul, Taran nu duce lipsă de nimic.

Aşa cum ZIUA de Constanţa a informat în ediţiile trecute, salariile angajaţilor municipalităţii au scăzut, însă în unele cazuri situaţia nu este atât de dramatică pe cât a fost prezentată. Spre exemplu, şeful de la Protecţie Civilă câştiga 4.366 de lei în ianuarie 2010, iar în luna iulie a aceluiaşi an 3.365 de lei. Declaraţia de avere completată de Ştefan Taran în iunie 2009 ne arată ce avere are angajatul lui Radu Mazăre: un teren în Palazu Mare (cumpărat în 1993), un apartament pe strada Mircea cel Bătrân (1991), o casă de vacanţă în Palazu Mare (2005), un spaţiu comercial pe bulevardul Ferdinand (2003), un apartament pe strada Papurei (2008) şi un altul pe strada Arcului (2008). Din patrimoniul familiei mai făceau parte un autoturism Renault (1998) şi un ATV (2009). A menţionat în actul declarativ că a vândut o maşină, însă a uitat să spună şi pentru ce sumă, aşa cum prevede formularul. La capitolul bani în bancă, Taran stătea foarte bine în 2009: 200.000 de lei la Romextera, 200.000 de lei şi 10.000 de euro la Banc Post şi 17.000 de euro plus 30.000 de lei la CEC. A menţionat că a câştigat în anul fiscal anterior 6.000 de euro din chiria pe spaţiul comercial de pe bulevardul Ferdinand şi că a primit cadouri, însă, din nou, a omis să spună ce, cât sau de la cine. Câştigase în anul de dinainte 70.000 de lei din salariul la primărie, plus o pensie viageră (30.000) şi una militară (40.000 lei), iar soţia sa, Georgeta, angajată a Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local, 58.252 lei. În declaraţia de avere semnată pe 8 octombrie 2010 au intervenit mici schimbări: un teren în Ovidiu, achiziţionat în 2009, dar şi modificări în conturi (200.000 de lei la Romextera, 200.000 de lei la Banc Post şi 33.000 de euro la Piraeus Bank). Şi salariile au fost modificate: Ştefan - 56.238 lei, Georgeta - 62.420 lei. Pensiile lui Taran au ajuns la 22.000 lei - cea militară, şi la 48.000 lei - cea viageră.

[label]Declaraţie de avere - Ştefan Taran 2009[/label] 

[label]Declaraţie de avere - Ştefan Taran 2010[/label] 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Omul de pe 261 17 Mar, 2011 14:47 Si-a cumparat certificat de revolutionar, a vandut motorina din tancurile navei pe care o comanda, a cumparat(pe nimic) si revandut masini militare din stocul de mobilizare........si multe altele pe care el -numit si Don Lulu-le stie bine....Un nemernic !!!
  • lenin 17 Mar, 2011 13:09 un mafiot -cit lua chirie linga republica? 6000? dga si dna tac -sri ce face -sa vedeti ce afaceri cu turci condamnati in turcia ptr crima
  • murfatlar 17 Mar, 2011 12:11 de spaga nici vorba ca de... in declaratia de avere nu se pune. saracul!!! nu vedeti ce moaca de betiv notoriu are? ia mai scotociti bine sa dati si peste averea facuta amantei;incepand cu blanuri,aur,masina, etc. stiti proverbul" uita-asa cum ma vedeti num ma dau pe 5 baieti" valabil pt alcoolistul asta.
  • navodari 17 Mar, 2011 11:56 un hot.a lasat oameni fara case cu jocul piramidal ,un bandit el ,Dogaru de la Medgidia,Olteanu,Pandici consilier PSD si Nita pol Navodari ,hoti cu papagal .au prostit lumea ca se va imbogati...au distrus familii promitand ca isi vor schimba viata si...chiar le-a schimbato. Astfel de oameni ne reprezinta PSD jud Constanta, HOTI
  • un mare hot! 17 Mar, 2011 08:39 HOT HOT HOT, DNA SA L IA IN PRIMIRE,MINCINOS SI HOT SI PROST
  • iulia 17 Mar, 2011 07:33 "Saracu" - chiar si asa, pe langa pensia de stat, mai este angajat tot la stat. Se pare ca intreaga familie este sub "protectia" financiara" a statului. Nu este exclus sa fi fost "grevist nemultumit" in rezerva, doar lucreaza la stat - asta da protectie....statala!