SUA și Israel au atacat Iranul VIDEO. Analist de politică externă, Răzvan Pantelimon- „Nu există o amenințare clară împotriva bazelor militare din Europa”
SUA și Israel au atacat Iranul: VIDEO. Analist de politică externă, Răzvan Pantelimon- „Nu există o amenințare
243
Marime text

În contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, analistul de politică externă Răzvan Pantelimon a oferit o perspectivă asupra modului în care România este afectată de atacurile recente asupra Iranului.
Deși atenția publică este îndreptată spre bazele militare strategice de pe teritoriul nostru, expertul avertizează că adevăratul „front” pentru cetățenii români va fi cel economic.
Întrebat dacă românii ar trebui să se teamă de represalii asupra bazelor militare de la Mihail Kogălniceanu sau Deveselu, Răzvan Pantelimon a fost categoric
Nu. Din acest punct de vedere nu, pentru că nu există în acest moment o amenințare foarte clară împotriva bazelor militare din Europa în general, nu doar din România.
Deși asta a fost invocată de președintele Trump în justificarea atacului asupra Iranului. Însă cred că ar trebui să ne temem foarte mult de ceea ce înseamnă scumpirea prețului combustibilului, pentru că acest război, dincolo de componenta sa fizică, militară de acolo, va duce clar la probleme majore în fluxurile de alimentare cu petrol-spune analistul.
Adevărata îngrijorare, în opinia analistului, trebuie să fie legată de portofelele românilor. Blocarea Strâmtorii Ormuz și atacarea petrolierelor vor genera un șoc pe piețele globale.
Am văzut că deja iranienii anunță că blochează strâmtoarea Ormuz. Acum câteva minute au anunțat că s-a anunțat atacarea unui petrolier și atunci practic probabil de mâine începând pe bursă o să vedem niște creșteri foarte mari ale prețului la petrol, ceea ce clar ne va afecta pe toți și pe termen mai lung- a mai precizat Răzvan Pantelimon.
În ceea ce privește desfășurarea ostilităților, expertul exclude scenariul unei invazii terestre în Iran. Totuși, conflictul nu se va încheia rapid:
Vor continua clar aceste lovituri. Nu va avea loc, este în totalitate exclusă o prezență militară la sol, deci o invazie, între ghilimele, la sol asupra Iranului. Însă vor continua aceste lovituri de o parte și de alta.
Rămâne de văzut care dintre cele două părți își va epuiza mai repede capacitățile, atât ofensive cât și defensive, dar lucrurile vor continua probabil pentru ceva timp. Nu nu se va liniști situația în câteva zile- a mai precizat acesta.
Carburanții ar putea sări de 10 lei/litru în România! Analiza sumbră după atacurile din Iran
Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 - 100 de dolari/baril, în urma conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce aduce costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanţurile logistice, scumpirea alimentelor şi inflaţie persistentă, atenţionează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă."28 februarie 2026 ar putea rămâne o dată de referinţă pentru pieţele energetice. Atacarea Iranului şi riposta ulterioară au reaprins tensiunile în jurul Strâmtoarei Ormuz - cel mai sensibil punct al infrastructurii energetice globale. Când Ormuzul tremură, tremură tot lanţul economic mondial. Prin această fâşie de apă dintre Iran şi Oman tranzitează aproximativ o cincime din petrolul consumat zilnic în lume. Nu este doar o rută maritimă. Este un robinet energetic global. Iar pieţele nu aşteaptă ca robinetul să fie închis complet - reacţionează la simpla posibilitate", explică preşedintele AEI, într-o analiză remisă duminică AGERPRES.Potrivit acestuia, preţul petrolului nu reflectă doar echilibrul dintre cerere şi ofertă, ci şi anticiparea riscului. În opinia sa, ceea ce vom vedea luni, odată cu deschiderea burselor, va fi "premiul de risc geopolitic", un adaos încorporat de traderi pentru a compensa incertitudinea privind aprovizionarea cu petrol.
"Dacă barilul urcă de la 73 la 75, 80, 90 sau 100 de dolari, nu este o simplă variaţie bursieră. Acesta este un multiplicator economic: costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanţurile logistice, scumpirea alimentelor, inflaţie persistentă. Pentru România, unde peste jumătate din preţul carburanţilor este fiscalitate, impactul nu este liniar - dar este inevitabil. România nu este în prima linie militară, dar este în prima linie a pieţei globale. Petrolul este o marfă internaţională, iar preţul se formează global. Dacă Asia plăteşte mai mult pentru petrolul din Golf, competiţia pentru alte surse - Africa SUA, Marea Nordului - creşte. Preţurile se aliniază. Nimeni nu cumpără ieftin într-o piaţă scumpă", precizează Dumitru Chisăliţă.El subliniază că energia este cost de bază pentru orice economie, iar scumpirea petrolului înseamnă că industria produce mai scump, agricultura plăteşte mai mult pentru combustibil şi îngrăşăminte, iar transportul transferă costul către consumator.
Citește și:
Atac asupra IranuluiMinistrul Oana Țoiu- „Voi participa la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, unde vom discuta modalitățile prin care ne protejăm cetățenii aflați în regiune“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


