Știri România Percheziții la domiciliile unor polițiști într-un dosar privind fapte de corupție
Știri România: Percheziții la domiciliile unor polițiști într-un dosar privind fapte de corupție
06 Jun, 2025 09:39
ZIUA de Constanta
276
Marime text



La data de 05 iunie 2025, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și suportul informativ al Serviciului Ordine Publică, au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, dintre care una la sediul unei secţii de poliţie rurală din județul Argeş și două la domiciliile a doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care își desfășurau activitatea în cadrul respectivei secții de poliție.
Potrivit unui comunicat al DGA, aceștia au procedat la ridicarea de bunuri și înscrisuri și au pus în executare un număr de 4 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal, în care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 9 persoane fizice, care au dobândit calitatea de suspecţi, respectiv cei doi polițiști și alte 7 persoane fără calitate specială.
Unul dintre polițiști este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată (8 acte materiale); abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (9 acte materiale); favorizarea făptuitorului; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în formă continuată (2 acte materiale); instigare la fals intelectual, sub forma participației improprii, toate săvârșite în concurs real.
Al doilea polițist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:luare de mită; luare de mită în formă continuată (4 acte materiale); abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale); instigare la fals intelectual, sub forma participației improprii, toate săvârșite în concurs real;
Este vorba și de 3 persoane, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
De asemenea, o persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (4 acte materiale);1 persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (4 acte materiale) și complicitate la dare de mită, aflate în concurs real;
2 persoane, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.În fapt, în perioada martie – mai 2025, cei doi agenți de poliție din cadrul secției de poliție rurală ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte bunuri de la anumite persoane, în legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu. În două cazuri, persoanele care au preluat și au transportat bunurile ar fi cunoscut că acestea erau oferite cu titlu de mită.
Cei doi agenți și-ar fi încălcat, în mod repetat, atribuțiile de serviciu, oferind sprijin mai multor persoane de pe raza unor localităţi din jud. Argeş, pentru ca acestea să fie exonerate de răspunderea penală/contravențională. Ar fi acționat în mai multe rânduri în beneficiul persoanelor care ar fi tăiat lemne în mod ilegal, precum și al celor care ar fi înlesnit aceste tăieri, în scopul însuşirii și transportării materialului lemnos pentru a fi vândut ulterior unor persoane.
În acest context, agenții de poliție nu ar fi procedat la verificarea și sancționarea acestor transporturi ilegale, asigurându-se că acestea nu vor fi depistate de alte organe cu atribuții de control, inclusiv de colegi ai acestora. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat atât în timpul serviciului, cât și în afara orelor de program, prin comunicarea către persoanele care transportau materialul lemnos a unor informații la care, altfel, acestea nu ar fi putut avea acces, precum programul și traseul urmat de ceilalți agenți din cadrul aceleiaşi subunităţi de poliţie.
Totodată, pentru a înlesni activitatea infracțională, cei doi polițiști ar fi determinat un funcționar public din cadrul unei primării de comună să semneze un document ce ar fi conţinut aspecte necorespunzătoare adevărului, referitoare la o cantitate de material lemnos ce a fost inițial depozitată la sediul secţiei de poliţie rurală și, ulterior, comercializată contra unei sume de bani.
Un număr de patru persoane (3 suspecți și un martor) au fost aduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor.
Calitatea de suspect, drepturile şi obligaţiile procesuale au fost aduse la cunoştinţa acestora în cursul zilei de 05.06.2025, dispunându-se în acest context şi reţinerea celor doi agenţi de poliţie pentru o perioadă de 24 de ore.
În cadrul acestui dosar penal, pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș, Brigăzii Operaţiuni Speciale Pitești și al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și a întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.
„Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite reprezentanții DGA.
Citește și
Știri RomâniaDoi polițiști din Galați s-au aflat în situația unei tentative de dare de mită. Cum au reacționat ?
.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii