Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Peste 300 de articole pirotehnice comercializate ilegal, descoperite de jandarmi (FOTO)

ro

27 Dec, 2023 13:56 712 Marime text

În perioada 23.12 – 26.12.2023 jandarmii constănțeni au intensificat activitățile de verificare ale comercianților de materiale pirotehnice de divertisment, care sunt scoase la vânzare preponderent în această perioadă a anului și au identificat două persoane care comercializau articole pirotehnice fără respectarea prevederilor legale.

Astfel au fost identificate la cei doi comercianți peste 300 de articole pirotehnice care nu erau comercializate conform prevederilor legii 126/1995 (lege care prevede că ORICE OPERAŢIUNE cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune), transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa

Jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru toate faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

Le atragem atenția pe această cale tuturor cetățenilor să cumpere numai articole pirotehnice legale (ale căror caracteristici și clasă sunt stabilite de către NORMELE TEHNICE din 30 mai 2002 - referitoare la diverse operațiuni, printre care și ”deținerea .... și folosirea materiilor explozive”) și să utilizeze aceste articole conform prevederilor stipulate de lege și conform instrucțiunilor existente pe articolele pirotehnice respective (care, conform legii, trebuie să fie trecute în limba română pe toate articolele pirotehnice comercializate).

Le reamintim tuturor și faptul că, în conformitate cu art. 33 al legii 126/ 27.12.1995, se interzice ”...confecționarea, deținerea, comercializarea, importul, folosirea sau ORICE ALTĂ OPERAȚIUNE cu materii explozive de către persoanele fizice sau juridice neautorizate”, a mai punctat sursa citată. 



foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa



Citește și:

Știri ConstanțaJandarmeria Constanța. Minivacanța de Crăciun, încheiată fără evenimente deosebite
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii