Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:47 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solstițiul de iarnă 2022. Începe iarna astronomică. Durata zilelor va începe să crească

ro

21 Dec, 2022 08:32 2084 Marime text
SolstitiuSolstiţiul de iarnă are loc la 21 decembrie 2022, la ora 23 şi 38 minute, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro. Conform sursei citate, solstitiul este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Sursa citată mai menționează că la data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Începând de la această dată, până la 21 iunie 2023, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

„Solstiţiu înseamnă "soare nemişcat". În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.

Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit "ecliptică". La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

În preajma producerii solstiţiului de iarnă, avem şi ultimul curent de meteori al anului, Urside, activ între 13 - 24 decembrie, şi a cărui perioadă maximă de manifestare (5-10 meteori pe oră) este, în acest an în noaptea de 21/22 decembrie, continuând până spre dimineaţă, potrivit calendarului astronomic al Organizaţiei Mondiale de Meteori (IMO - International Meteor Organization). Luna este plină 3%.

Urside este rezultatul particulelor de praf lăsate de cometa Tuttle, descoperită pentru prima dată în 1790, cu perioada de manifestare cuprinsă în fiecare an între 17 şi 26 decembrie. Deşi spectacolul nu este atât de grandios ca în cazul altor curenţi de meteori, uneori se produc adevărate erupţii cu până la 100 de meteori pe oră. Cei pasionaţi de astfel de evenimente au şanse mai mari de vizionare din locuri întunecate, departe de luminile oraşului“ - au mai precizat specialiștii astro-urseanu.ro.


Potrivit credinţei populare, în nopţile în care se produce solstiţiul ar înflori feriga, iar cel care veghează şi surprinde acest moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori, potrivit volumului ''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'' de Ion Ghinoiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii