Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:01 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferi sancționați de polițiștii IPJ Constanța. Ce nereguli au fost constatate

ro

25 Nov, 2022 11:20 1221 Marime text
Polițiști în misiune. Foto cu rol ilustrativ: Facebook/DGPMBÎn noaptea de 23/24 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu polițiști ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii consumului de băuturi alcoolice sau substanțe interzise, la volan, precum și pentru prevenirea și combaterea încălcărilor prevederilor legale în ceea ce privește viteza de deplasare.

Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.600 de lei, dintre care 5 pentru depășirea limitei de viteză.
 
De asemenea, la data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 2 au desfășurat o acțiune pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, toate la Legea 61/1991.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii