Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța organizează, în premieră la nivel local, manifestarea intitulată „Constanța Smart Energy Expo 2022”

ro

27 Jul, 2022 14:10 1556 Marime text

 
În premieră, la Constanța, în luna august, se organizează un eveniment de tip ”Expo&Talks”, în care își dau întâlnire protagoniștii din domeniul energiei inteligente, pentru prezentarea, analizarea și accesarea celor mai recente inovații in domeniu.

Într-o lume tulburată de conflicte sociale și politice, de efectele unei poluari scăpate alarmant de sub control și, totodată, modelata de progresele științei care intervin categoric în natura evoluției umane, accesul la informație a devenit obligatoriu pentru a menține echilibru între probleme si soluții.
 
La inițiativa Camerei de Comert, Industrie, Navigație Și Agricultură Constanța, cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Durabilă, al Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, va avea loc o manifestare orchestrata atât ca expozitie cât și ca dialog direct, prin conferințe pe tema dată (accesări de finanțare nerambursabilă, etc), workshopuri tematice, actiuni demonstrative de produs, seminarii de prezentare, întâlniri de afaceri business-to-business etc.

Prezentările programate în agenda evenimentului vor fi asigurate atât de voci autorizate din domeniul energetic, cât și de reprezetanți ai autorităților administrative locale și centrale, personalități cu putere decizională.
 
Inițiativa de la Constanța se dorește o platformă utilă de schimb de informații și exemple de bune practici care să poată contribui la dialogul dintre mediul privat și cel public, în contextul potențialului energetic deosebit al județului și al regiunii Dobrogea. Pe parcursul evenimentului vor avea loc dezbateri pe teme precum sursele de finantare nerambursabile pentru eficiența energetică, digitalizarea și mobilitate urbană durabilă tranziția energetică în domeniul public; eficiența energetică și eficientizarea costurilor companiilor; securitatea energetică și geostrategie.

Evenimentul va reuni  expozanți care vor avea ocazia să-și prezinte produse și soluții din domeniul energiei regenerabile, componente pentru sisteme fotovoltaice, panouri fotovoltaice, invertoare, contoare, tablouri dar și stații de încărcare pentru mașini electrice, soluții pentru iluminat și alimentare cu energie electrică, independente de rețeaua convențională, care să eficientizeze consumul de energie electrică și termică cu ajutorul dispozitivelor smart home, etc. O altă categorie importantă de expozanți este reprezentată de producătorii din surse convenționale de energie care pot prezenta soluțiile identificate de aceștia pentru facilitarea accesului către tranziția verde.

Informațiile actualizate se găsesc și la adresele:
https://www.ccina.ro/evenimente/targuri-expozitii/-/e-smart-energy-expo-619
https://www.facebook.com/CCINACTA
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii