Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:58 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sevil Shhaideh - „Anul acesta finalizăm 90,3 kilometri de autostradă”

ro

27 Jan, 2017 23:35 960 Marime text
Sevil Shhaideh a fost prezentă, în această seară, într-o emisiune televizată, unde a spus că statul român va încheia 2017 cu o absorbție de fonduri europene în valoare de 5 miliarde de euro.

„Tot ce înseamnă Ministerul Dezvoltării, autorități, Ministerul Agriculturii, plăți directe și FADR, aducem cinci miliarde de euro la finalul lui 2017. Este asumat. Lucrările pot continua, se pot achita din bugetele ordonatorilor de credite, problema este la rambursare. La 31 decembrie, dacă toată lumea se pune la lucru cu adevărat, rambursăm acești bănuți la 31 decembrie”, a apus, la Antena 3, Sevil Shhaideh.


De asemenea, a mai spus care sunt țintele pe care Guvernul și le-a asumat la nivel de infrastructură în România.

„Anul acesta finalizăm 90,3 kilometri de autostradă. Lugoj – Deva, lotul 2, lotul 3, lotul 4, Sebeș – Turda, lotul 3, lotul 4 și pe București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, legătura cu orașul. Anul acesta vor fi construite. Noi le finalizăm. Pe drumurile naționale, finalizăm modernizarea a 275 de kilometri, cu finanțare 100% asigurată, fie că este din fonduri europene sau buget de stat”, a mai spus, în cadrul unei emisiuni televizate, Sevil Shhaideh. 



Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii