Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:53 28 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Belina Fostul vicepremier al României dat de județul Constanța, în așteptarea sentinței

ro

26 Jan, 2022 16:15 1128 Marime text
  • La cel de-al 36-lea termen acordat în cauză, judecătorii au ascultat pledoariile avocaților și au anunțat că instanța a rămas în pronunțare.

Tribunalul București a încheiat cercetarea judecătorească în cauza cunoscută generic drept Dosarul Belina, în care DNA a adus acuzații, printre altele, și lui Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Aceasta este acuzată abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

La cel de-al 36-lea termen acordat în cauză, judecătorii au ascultat pledoariile avocaților și au anunțat că instanța a rămas în pronunțare.

Potrivit stiripesurse.ro, pronunțarea va avea loc în data de 24 martie 2022.

Amintim, dosarul penal vizează faptul că părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, ar fi trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate aparent ilegal unei firme private.
 

În prezenta cauză, Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este acuzată abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.
 

În cauză au mai fost trimişi în judecată: Stoian Ionela (fostă Vasile), la data faptei director în cadrul MDRAP, sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, Gâdea Adrian Ionuţ, la data faptei preşedinte al CJ Teleorman, sub aspectul săvârşirii, în forma complicităţii, a infracţiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, şi Gheorghiu Mariana Sanda, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual. De asemenea, Guşă Rodica, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, este acuzată de sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).
 


Conform DNA, pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
 
Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege, mai spun procurorii.
 
„Concret, în perioada 23 septembrie 2013 - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman“, conform DNA.
 
„Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv: - art. 136 alin. 3 din Constituţia României, - art. 3 din Legea apelor 107/1996, - art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, - anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", - art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000 - art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate“, se mai arată în acheta procurorilor.
 
„La rândul său, în aceeaşi perioadă, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh“, au conchis magistrații.

Oricare va fi decizia Tribunalului București, aceasta va putea fi atacată de părțile nemulțumite la instanța superioară.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii