Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:17 23 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șapte milioane de hectare, sistematizate de ANCPI

ro

06 Sep, 2023 10:47 861 Marime text
  • Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,19 milioane de hectare (75%).

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților pe o suprafață de aproximativ 7 milioane de hectare din 2.388 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 524 de UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, dar și din bugetele locale ale primăriilor.

În primele opt luni ale anului 2023, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 31 de comune.

Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 199. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 23.086 de sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 4.882.893,93 de hectare.

Dintre cele 199 de localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 78 de comune au fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. În alte 479 de comune se desfășoară, în prezent, lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localități, cu finanțare europeană, prin POR 2014-2020.

„Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,19 milioane de hectare (75%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.

Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat“, spune Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Citește și:

Ministrul Dezvoltării, Adrian VeșteaPână în prezent, au fost semnate contracte de peste 22 miliarde de lei prin Programul „Anghel Saligny”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii