Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:37 22 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Mircea-Teodor Lazăr, elevul care promovează Hârşova pe Internet (galerie foto)

ro

14 May, 2012 01:18 2680 Marime text
elev.jpgMircea-Teodor Lazăr este în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu" din Hârşova. A devenit cunoscut internauţilor după ce a publicat pe un site cunoscut un videoclip dedicat oraşului Hârşova.

„În cadrul unui proiect la limba şi literatura română - «Oraşul Hârşova - scene de ieri şi de azi» a trebuit să prezentăm localitatea aşa cum o vedem noi. Eu am ales să fac acest videoclip, pentru care am luat nota maximă. Majoritatea pozelor sunt făcute de mine, iar unele le-am luat de pe Internet", ne-a povestit adolescentul. În afară de pasiunea sa pentru fotografie, Mircea-Teodor Lazăr este de un an preşedintele Consiliului Elevilor din liceu, timp în care a reuşit să desfăşoare diferite proiecte în care a implicat şi elevii din celelalte unităţi şcolare din oraş. „Ca preşedinte al Consiliului Elevilor am demarat şi desfăşurat două proiecte: «Săptămâna fructelor şi legumelor donate» şi campania socială «Vino din nou la şcoală», ambele având succes total. De asemenea, am organizat două petreceri tematice - Balul Bobocilor şi Halloween Party. În parteneriat cu clubul Impact Maxim Hârşova, am organizat spectacolul-concurs «Hârşovenii au Talent»", ne-a povestit Mircea-Teodor Lazăr. Fiind întrebat care sunt calităţile unui preşedinte al Consiliului Elevilor, Mircea-Teodor Lazăr a subliniat că acesta trebuie să fie disciplinat şi responsabil. „Consider că disciplina, seriozitatea, popularitatea şi responsabilitatea sunt foarte importante pentru un lider. Sunt un tip hotărât, altruist, perseverent şi serios, care pune interesele colectivului înaintea intereselor personale. Am un dezvoltat simţ al diplomaţiei", ne-a dezvăluit tânărul. Pe lângă activitatea sa ca preşedinte al Consiliului Elevilor, Mircea-Teodor Lazăr are în palmares mai multe premii obţinute la diferite concursuri şcolare: premiul I la concursul de biologie „Cupa Nicolae Maraloi", menţiune la faza judeţeană a Olimpiadei de Biologie, diplomă de participare la concursul naţional EuroJunior 2006, premiul I la concursul „Talent actoricesc - spiritul lui Caragiale", premiul II la concursul de desen „Icoana din sufletul copilului", premiul II la Taekwondo WTF, „Memorialul Victor Rădulescu" (Hârşova, 2004), premiul III la campionatul naţional „Cupa României" - Taekwondo WTF (Bucureşti 2004), premiul II la „Cupa Hârşova" - Taekwondo WTF (2007), premiul III la Campionatul Naţional „Cupa României" - Taekwondo WTF (Bucureşti, 2007), premiul II la Campionatul Naţional de Taekwondo (Tâgru Mureş, 2009), precum şi premiul I la Concursul Naţional „Cel mai frumos mesaj eco - Marea Neagră", din cadrul proiectului „Gânduri bune din suflet de copil, pentru Terra Mileniului III (2011)".

Filmuleţul „Oraşul Hârşova - scene de ieri şi de azi" realizat de Mircea-Teodor Lazăr poate fi vizionat la adresa: youtube.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Daniel 25 May, 2012 23:17 Filmuletul a fost facut anul trecut.Pe o parte este bine ca se apreciaza munca aceasta, pe de alta parte nu prea este bine ca se recunosc merite doar in campanie electorala atunci cand partidele vor sa iasa in evidenta cu ceva. Pe aceasta cale il felicit pe colegul meu.