Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regulamentul parcărilor rămâne în consultare publică Primarul Vergil Chițac, o nouă propunere de zone tarifare

ro

04 Mar, 2021 19:39 2196 Marime text
  • Primarul Vergil Chițac a precizat că regulamentul rămâne în consultare publică și precizează că a creat o nouă zona intermediară cu tarif mai mic, și aa redus proporțional restul prețurilor.
Primarul Vergil Chițac a făcut o postare pe pagina sa de Facebook despre parcările din municipiu.

Iată conținutul integral al postării:
 

Dragi constănțeni, am luat cunoștință de opiniile pe care vi le-ați exprimat referitor la subiectul parcărilor. Țin să vă mulțumesc pentru implicare și pentru că ați înțeles importanța unei discuții pe marginea unei teme pe cât de sensibile, pe atât de importante pentru viitorul orașului nostru.

Am înțeles argumentele acelora dintre dumneavoastră care reclamă că o astfel de măsură poate produce efecte neplăcute pentru unii dintre constănțeni. De aceea, am decis să vin în fața dumneavoastră și a consilierilor locali cu o nouă propunere de zone tarifare. Am concentrat mai bine zona centrală și i-am redus tariful. Am creat o nouă zona intermediară cu tarif mai mic, și am redus proporțional restul prețurilor.

Regulamentul rămâne în consultare publică, vom opera modificările necesare în text, conform cu noua propunere de zone tarifare. Consilierii au acum la dispoziție o variantă de regulament care împacă necesitățile viitorului cu nevoile actuale ale dumneavoastră. Ultimul cuvânt le aparține.

Dar vă provoc să facem împreună un mic exercițiu de imaginație:

Mare parte din rețeaua stradală a Constanței (care înseamnă doar 4% din suprafața orașului) a fost realizată înainte de 1989, iar spațiul pe care îl mai avem la dispoziție, nu ne permite să o îmbunătățim semnificativ. Așadar, arterele pe care circulă autoturismele, autobuzele, bicicletele și pietonii sunt limitate.

Pe de altă parte, ce nu este limitat și crește cu cel puțin 2.000 pe an, este numărul autovehiculelor. Acum 10 ani, acestea erau cu 20.000 mai puține pe aceleași străzi! Și vin și vă întreb: oare care va fi numărul lor peste încă 10 ani? Oare cum vor arăta atunci străzile Constanței?

Vreau să se înțeleagă foarte clar că prima propunere a fost pe măsura gravității situației, nu pentru că mi-ar face plăcere să împovărez oamenii.



Dragi constănțeni, rezolvarea acestei probleme urgente va genera beneficii pentru mobilitatea urbană, calitatea aerului și sănătatea noastră, a tuturor. Am încredere că, împreună, vom reuși să găsim cele mai bune soluții pentru orașul nostru și viitorul lui. Aveți și dumneavoastră!

Sursa foto: Facebook/ Vergil Chițac

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii