Raed Arafat, șeful DSU, explică modificările viitoare ale sunetelor RO-ALERT. Mesajele vor avea sunete diferite, în funcţie de tipul şi gravitatea situaţiei
Raed Arafat, șeful DSU, explică modificările viitoare ale sunetelor RO-ALERT. Mesajele vor avea sunete diferite,
188
Marime text

Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcţie de tipul mesajului şi de gravitatea situaţiei, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, conform șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Acesta clarifică faptul că adaptarea sunetelor RO-ALERT nu este o reacție la alerta recentă din București, ci face parte dintr-un proiect început de câteva luni împreună cu STS.
Modificările vor introduce sunete diferite în funcție de gravitatea situației și tipul alertei, păstrând în același timp sunetul internațional standard pentru situațiile extrem de grave, în timp ce alertele mai puțin critice vor fi mai discrete sau vizuale, pentru protecția publicului.
Iată ce spune șeful DSU:
„După prezența mea de sâmbătă seara în platoul B1 TV, unde am anunțat că mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, au apărut mai multe titluri care sugerează că acest demers ar fi fost inițiat ca reacție la nemulțumirile legate de mesajul RO-ALERT transmis recent, în primele ore ale dimineții, în municipiul București. Totodată, unele titluri lasă în mod eronat de înțeles că sunetul actual RO-ALERT nu va mai exista, lucru care nu este adevărat.
Cei care au urmărit emisiunea – sau o vor urmări – vor observa clar că am precizat faptul că acest demers este în lucru de mai mult timp, fiind realizat în colaborare cu STS, în ultima perioadă, și că sunetul actual RO-ALERT pentru situațiile grave va rămâne neschimbat, acesta fiind standardizat la nivel internațional. Modificările vizează în special alte tipuri de alerte, cum ar fi cele privind copiii dispăruți sau alte situații de interes public.
Concret, sistemul va include mai multe niveluri de alertă:
• Alerta de risc iminent și alerta extremă vor păstra sunetul original RO-ALERT, utilizat la nivel internațional.
• Alerta severă va avea un sunet mai discret, similar cu cel al unui mesaj SMS.
• Alerta copil dispărut va fi semnalizată, de asemenea, printr-un sunet asemănător celui al unui mesaj SMS.
• A fost introdusă și o nouă categorie, alerta pentru siguranță publică, care va apărea doar pe ecran, fără niciun sunet, tocmai pentru a nu divulga poziția persoanelor care se pot afla ascunse pentru a evita un pericol.
În concluzie, adaptarea sunetelor RO-ALERT nu este rezultatul unui eveniment punctual sau al unor reacții recente, inclusiv cele generate de alerta transmisă recent în București, ci face parte dintr-un proces început în urmă cu câteva luni, derulat împreună cu STS, care nu este încă finalizat, deoarece implementarea tehnică depinde de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS. Pentru ca noile opțiuni să fie disponibile, este important ca utilizatorii să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare – un proces simplu, care se face online, direct din setările telefonului. Estimarea noastră este ca marea majoritate a telefoanelor să aibă acest sistem implementat în perioada următoare, pe măsură ce actualizările sunt instalate.
Având în vedere că o parte dintre telefoane au deja implementate noile opțiuni, la nivelul DSU se va lucra la actualizarea procedurilor, astfel încât mesajele RO-ALERT să fie transmise diferențiat, în funcție de gravitatea situației. Totodată, posibilitatea de a utiliza alerte mai puțin intrusive va permite introducerea unor mesaje de interes public, precum cele pentru cod galben, care până acum erau transmise exclusiv prin aplicația DSU.
De asemenea, o parte dintre alertele de cod portocaliu vor putea fi transmise sub forma unor alerte severe, cu un sunet asemănător celui al unui SMS, în timp ce alertele care indică un risc major vor continua să fie semnalizate exact ca până acum, cu sunetul RO-ALERT standard”.
Citește și:
Raed Arafat explică de ce a fost trimis mesajul RO-ALERT în timpul nopții. „Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi, fără a ține cont de persoanele care nu se află în locuințe”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


