Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Raed Arafat, în ședintă cu Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a gestiona situația cu nava scufundată în Portul Midia (video)

ro

26 Nov, 2019 17:46 3127 Marime text

 Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat, a ajuns astăzi la Constanța, în Portul Midia, în jurul orei 17.00.
 
Acesta se află în ședintă cu Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență pentru gestionarea acțiunii privind nava scufundată din portul menționat.

Amintim că, o navă încărcată cu oi era în pericol de scufundare în Portul Midia, din județul Constanța.

Alexandru Mezei, directorul Autorității Navale Române a cofirmat informația pentru cotidianul ZIUA de Constanța. Este vorba de nava Queen Hind. Nava era încărcată cu 14.600 de oi.

UPDATE 

 „Am avut o primă întâlnire. Astăzi au fost salvate 26 de animale, de oi, în total salvate 75. Operațiunile au decurs foarte greu, pentru că este o singură cale de acces în navă. Până după amiaza asta nu s-a primit acordul armatorului, pentru a realiza decupaje în perete, ca să avem și alt acces în navă. Având în vedere ca s-a primit acest acord, și garanția că vor suporta cheltuielile, urmează să se facă în cursul acestei nopți decupaje în peretele navei , ca să se poată intra din mai multe puncte și să salvăm cat mai multe animale, în condiția in care vremea, marea ne permit“, a menționat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat.

El a precizat că în următoarele zile o firmă va readuce nava în poziţie normală şi aceasta va fi atunci curăţată de animalele moarte. 
 
"Urmează în următoarele zile o firmă care după acordul armatorului va realiza readucerea navei în poziţia normală şi după asta curăţirea navei de cadavre, de animalele moarte şi incinerarea lor. Cadavrele care sunt scoase şi acum, de mâine o să înceapă am înţeles incinerarea lor şi în seara asta şi mâine şi poimâine cât ne permite vremea şi situaţia vom continua cu operaţiunile de salvare a animalelor. De la Direcţia Sanitar Veterinară preşedintele pe ţară urmează să ajungă în seara asta, iar astăzi s-a luat decizia de a pune un număr de medici veterinari pe fiecare tură, adică în 12 ore să avem, pe următoare trei zile, 4-5 medici veterinari care vor lucra în diferite puncte unde sunt scoase animalele pentru că unele au fost sedate, trebuie urmărite şi apoi trebuie duse undeva unde să fie în siguranţă”, a mai afirmat Raed Arafat.
 

Sursa foto- video: ISU Dobrogea 


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Citește și: ISU Dobrogea a reluat activitatea de salvare a oilor din Portul Midia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii