Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protezele dentare ale lui Ceusescu si Dej scoase la licitatie la Balul Dentistilor

ro

07 Mar, 2005 00:00 1064 Marime text

Medicii dentisti au licitat pentru strangerea a 500 de dolari, suma necesara pentru obtinerea unui grant de peste 10.000 de dolari, cu ajutorul caruia se vor achizitiona materiale dentare pentru persoanele defavorizate * Licitatia a avut loc in cadrul unui bal organizat de Patronatul Medicilor Stomatologi "Dobrogea", organizatie prezidata de prof. dr. Corneliu Amariei * Evenimentul a fost "presarat" de mai multe momente inedite, precum scoaterea la vanzare a doua proteze dentare despre care s-a spus in gluma, ca ar fi apartinut lui Nicolae Ceausescu

Medicii dentisti s-au reunit la finele saptamanii trecute, pentru prima data, la sprit. Balul organizat de dentisti a avut doua puncte de atractie pe langa distractie, friptura si spritul. Toti participantii la bal au participat la o licitatie al carei scop a fost strangerea sumei de 500 de dolari. Potrivit declaratiilor presedintelui Patronatului Medicilor Stomatologi "Dobrogea", prof. dr. Corneliu Amariei, suma care a fost propusa pentru a fi stransa a reprezentat contributia partii romane la un grant de 10.500 de dolari pentru achizitionarea de materiale destinate asistentei gratuite a persoanelor defavorizate, care beneficiaza de tratament prin Centrul Social de Medicina Dentara situat pe strada Corbului nr. 2 A. Prima parte a petrecerii a fost dedicata unui scurt work-dinner, in cadrul caruia s-au discutat problemele actuale din medicina dentara. Mai departe, stomatologii au avut parte de un program artistic sustinut de cativa artisti ai Teatrului National Constanta, dupa care a avut loc licitatia protezelor lui Ceausescu si a lui Gheorghe Gherghiu Dej. Inainte de a se incinge petrecerea 30 de medici au primit certificate de membru din partea Colegiului Medicilor Dentisti din Romania. Astfel, conform celor declarate de catre prof. dr. Corneliu Amariei, diplomele in posesia carora au intrat cadrele medicale sunt valabile pe viata, cu conditia ca persoanele respective sa le vizeze o data la cinci ani. De asemenea, cei 30 de stomatologi care au primit certificatele de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din Romania au depus juramantul profesional, conform Legii nr. 308/2004. Dupa depunerea juramantului, acestia au participat la licitatia sus-mentionata. Cu toate ca medicii dentisti nu sunt obisnuiti sa dea ci mai mult sa incaseze, suma de 500 de dolari a fost stransa intr-un timp relativ scurt. Obiectele scoase la licitatie au fost doua ceasuri de birou, cani cu sigla Colegiului Medicilor Dentisti, patru halate si cele doua proteze dentare cu certificat de autenticitate care atesta ca sunt conforme cu cele ale fruntasilor comunisti care au marcat destinul Romaniei. Pe langa cele mentionate anterior s-a mai scos la licitatie un tablou reprezentand un miliard de dolari. Pentru a-i prinde si mai tare in febra licitatiei, conducerea patronatului medicilor dentisti a redactat un certificat de autenticitate prin care se dovedea ca protezele au apartinut lui Nicolae Ceausescu. Pretul de pornire a fost stabilit la suma de 700.000 lei si, cu toate ca s-a dovedit a fi o proteza obisnuita, placa dictatorului a fost vanduta cu un milion de lei. In final, proteza a fost probata si de Nicolae Avram unul dintre cei mai cunoscuti medici dentisti care face parte si din conducerea Colegiului. Doctorul Avram a etalat surasul dictatorului Ceausescu din perspectiva protezei fara sa inspire teama de totalitarism in randul colegilor medici asa cum reusea dictatorul in epoca de Aur. De acelasi succes s-a bucurat si proteza superioara, care a apartinut, chipurile, lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Cele doua capodopere dentare au fost facute fara mulaj, doar din memorie, de tehnicianul dentar Cristina Ignat de la Facultatea de Medicina Dentara si Farmacie. In final, stomatologii au participat si la o tombola de pe urma careia, norocosii s-au ales cu numeroase materiale sanitare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii