Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:50 02 12 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptat de Camera Deputaţilor. "Ridică la rang de lege o serie de reguli"

ro

04 Oct, 2022 14:57 490 Marime text
foto unsplash/ Tingey Injury Law FirmProiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 198 de voturi "pentru", 80 de voturi 'împotrivă' şi 4 abţineri.

Proiectul de lege a parcurs toate etapele procedurale prevăzute de legi în ceea ce priveşte elaborarea în propunerea şi adoptarea proiectelor de acte normative la nivelul Guvernului şi a împlinit toate avizele necesare, în special al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, în plen, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

"Foarte important, acest proiect ridică la rang de lege o serie de reguli care până acum existau în regulamentele interne ale Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera judecătorilor şi a procurorilor, începând cu admitere şi examenul de capacitate, numire, promovare pe loc sau în funcţie de execuţie, promovarea în sistem, trecerea de la funcţia de judecător în cea de procuror şi invers, detaşarea, delegarea, transferul judecătorilor şi procurorilor şi aşa mai departe", a explicat ministrul.


Potrivit acestuia, sunt prevăzute, de asemenea, o serie de proceduri în ceea ce priveşte propunerea pentru funcţiile de procuror de rang înalt, ele fiind în prezent într-un ordin ministerial., scrie Agerpres.ro. 


"Am transparentizat acest proces, am extins Comisia de la nivelul Ministerului Justiţiei, care include doi reprezentanţi ai Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, în proiect am integrat o serie de decizii ale Curţii Constituţionale în materie de carieră a magistraţilor, în materie de libertate de exprimare, am integrat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene", a adăugat Predoiu.

 


Ce prevede proiectul 

Potrivit proiectului, judecătorii şi procurorii au calitatea de magistraţi, iar cariera judecătorilor este separată de cariera procurorilor.

Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea Secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe posturile de judecător sau procuror la instanţele sau parchetele unde au fost numiţi ca stagiari, prevede un amendament adoptat de comisia specială pentru legile justiţiei şi aprobat de plen.

Integritatea judecătorilor se apreciază în funcţie de următorii indicatori: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancţiuni disciplinare care privesc aspecte de integritate rămase definitive în perioada supusă evaluării, cu excepţia cazurilor în care a intervenit radierea sancţiunii disciplinare; pronunţarea faţă de judecătorul evaluat a unor soluţii de amânare a aplicării pedepsei, renunţare la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum şi de renunţare la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru care Secţia pentru judecători nu a propus eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, potrivit unui alt amendament.

Judecătorii stagiari participă, cu vot consultativ, la judecarea cauzelor în completuri ale instanţei constituite din judecători definitivi.


Delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se poate dispune o singură dată, pentru cel mult un an, fără posibilitatea prelungirii, fără a fi necesar gradul profesional prevăzut în proiectul de lege, dar cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de procuror la aceste structuri specializate.

Un alt amendament prevede că "judecătorii şi procurorii au libertatea de a-şi exprima opinia (...), în acord cu documentele europene cu privire la libertatea de exprimare a magistraţilor, fiind obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executivă, potrivit prevederilor Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Potrivit textului iniţial, "judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executivă".

Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 3 ani. La finalul cursurilor, auditorii de justiţie optează, în condiţiile prezentei legi, pentru posturile de judecători stagiari, respectiv procurori stagiari.

Testul psihologic se susţine în faţa unei comisii alcătuite din 3 psihologi, care vor nota candidatul cu 'apt' sau 'inapt'.

 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii