Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:17 16 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect PNRR finalizat la IPJ Tulcea Sediul Poliției Orașului Măcin, reabilitat termic și modernizat

ro

16 Dec, 2025 14:33 132 Marime text


Astăzi, 16 decembrie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea anunță printr-un comunicat finalizarea proiectului „Reabilitare termică și modernizare spații de lucru la Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea – Poliția Orașului Măcin”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul componentei „Valul Renovării”.

„Implementarea proiectului s-a realizat sub coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne – lider de proiect – și Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, în calitate de beneficiar. Investiția a fost derulată în cadrul apelului PNRR/2022/C5/2/B.2.2.b/1, Componenta 5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetică aprofundată a clădirilor publice.

Lucrările au vizat renovarea energetică aprofundată a sediului Poliției Orașului Măcin, incluzând instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice, cu o putere de peste 22 kW și două puncte de încărcare. Proiectul a fost realizat cu respectarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH), în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852, contribuind la tranziția către un fond construit rezilient, verde și durabil.

Valoarea totală a proiectului este de 5.471.976,20 lei (inclusiv TVA), din care:
 
  • 2.389.970,00 lei – valoarea eligibilă din PNRR (fără TVA);
  • 454.094,30 lei – TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR;
  • 2.627.911,90 lei – valoarea cheltuielilor neeligibile (inclusiv TVA).
Perioada de implementare a proiectului a fost de 37 de luni, calculată de la data semnării contractului de finanțare, data de începere fiind 14 februarie 2023.

Obiectivul general al investiției a fost alinierea la standardele și cerințele Uniunii Europene privind eficiența energetică, reducerea consumului de energie convențională și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și diminuarea costurilor cu utilitățile.

În urma reabilitării termice și modernizării spațiilor de lucru ale Poliției Orașului Măcin, au fost atinse următorii indicatori de performanță, conform auditului energetic:
  • reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzire cu 84,20%;
  • reducerea consumului de energie primară totală cu 80,50%;
  • reducerea emisiilor de CO₂ cu 84,10%.”, potrivit comunicatului IPJ Tulcea.
Citește și: Primăria Albești organizează licitație pentru amenajarea pistelor de biciclete pe Șoseaua Mangaliei (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii