Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:11 09 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect dezbătut la Guvern Arhitecții și proiectanții ar putea răspunde penal pentru nereguli privind securitatea la incendiu

ro

08 Mar, 2026 16:09 501 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik

La Palatul Victoria se dezbate o inițiativă având drept scop, teoretic, prevenția și siguranța cetățenilor. Este vorba despre modificarea Legii 307/2006 privind securitatea la incendiu, un proiect care, pornind de la o intenție legitimă – creșterea securității construcțiilor – riscă, în forma actuală, să genereze consecințe grave, notează stiripesurse.ro.

Astfel, experții avertizează că noile prevederi vor bloca suplimentar investițiile, după efectele grave ale Legii Nordis, urmând atât să reducă drastic încasările la bugetul de stat, cât și să împingă profesiile de arhitect și proiectant către dispariție.

Transfer de responsabilitate cu efecte explozive

În sistemul actual, responsabilitățile din construcții sunt clar delimitate, conform pregătirii și calificării fiecărui specialist. Proiectantul răspunde de documentația tehnică și soluția de proiectare; constructorul execută lucrările; responsabilul tehnic cu execuția și dirigintele de șantier verifică respectarea proiectului; inspectorii ISU controlează respectarea normelor de securitate la incendiu.


Proiectul de ordonanță schimbă însă radical acest echilibru. Potrivit noilor prevederi, arhitecții și proiectanții ar urma să fie obligați să urmărească modul în care sunt executate lucrările din perspectiva securității la incendiu și să semnaleze eventualele neconformități.

Problema semnalată de mediul de afaceri este că aceste profesii nu au atribuții legale de control în șantier și nici atestări specifice în domeniul securității la incendiu. În absența competenței reale, niciun arhitect sau proiectant nu își va mai asuma aceste activități, aspect riscant atât pentru economie și bugetul de Stat, cât și pentru piața muncii.

Confuzia responsabilității și riscuri penale într-un domeniu critic


Experții avertizează că această suprapunere de atribuții va conduce la efectul opus scopului declarat. Astfel, în loc să întărească responsabilitatea celor care controlează execuția lucrărilor, proiectul de ordonanță diluează responsabilitatea reală.

Pentru că, dacă mai multe profesii devin simultan însărcinate cu aceeași obligație, responsabilitatea devine neclară. Or, în domeniul securității la incendiu, o astfel de confuzie poate avea consecințe grave.

Situația devine și mai alarmantă din cauza sancțiunilor prevăzute. Vorbim despre închisoare pentru presupuse erori, care nu le aparțin, nici arhitecților, nici proiectanților.

Proiectul introduce pedepse de până la 5 ani de închisoare pentru situațiile în care nerespectarea normelor de securitate la incendiu ar fi creat un „pericol”.


Semnal de alarmă privind legalitatea

Aici apare o problemă extrem de serioasă. Pe de o parte, termenul „pericol” este unul vag, imprecis și ipotetic, întrucât nu presupune producerea unui incident real, deci nu poate fi cuantificat. Or, nimeni nu poate fi pedepsit pentru o faptă care nu a existat.

Apoi, proiectanții ar putea răspunde penal pentru neconformități apărute în timpul execuției lucrărilor, asupra cărora nu au control. Deci apare problema asumării faptei penale, al cărei element constitutiv este și intenția, evident inexistentă în acest caz.

Alarmă pentru bugetul de Stat

Reprezentanții industriei spun că efectul real al acestei reglementări va fi absolut devastator pentru economie, câtă vreme construcțiile (fie publice sau private) au cel mai ridicat factor de antrenare pe orizontală.

Dacă arhitecții și proiectanții devin expuși riscului de dosare penale pentru activități care nu țin de profesia lor, reacția firească va fi una simplă: refuzul de a semna proiecte sau chiar retragerea din piață.

Într-un sector în care proiectarea reprezintă prima verigă a oricărei investiții – de la autostrăzi și spitale până la locuințe private – blocarea acestei etape ar putea paraliza întregul lanț economic. Consecința directă ar putea fi o scădere abruptă a încasărilor la bugetul de stat, din TVA, taxe pe muncă și impozite pe profit.
 
Citește și:
Guvernul extinde lista medicamentelor compensate și gratuite! 33 de molecule noi pentru bolile grave, inclusiv un tratament radiofarmaceutic pentru cancerul de prostată
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii