Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:24 09 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de lege în Parlament. Căsătoriile forțate ar putea fi pedepsite cu închisoarea!

ro

09 Oct, 2025 09:30 175 Marime text

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu a depus în această săptămână, alături de mai mulți parlamentari , un proiect legislativ care prevede pedepse clare și severe pentru căsătoriile și conviețuirile forțate.

Potrivit propunerii legislative, căsătoria și conviețuirea forțată vor fi incriminate și sancționate cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar în cazuri agravante – cum ar fi forțarea în numele „onoarei” sau al reputației unei persoane, familii sau comunități – pedeapsa va fi de 3 până la 10 ani.

De asemenea, proiectul introduce sancțiuni penale pentru persoanele care, știind că un minor este victima unei căsătorii forțate, participă activ la organizarea evenimentelor aferente: de la mese festive și ceremonii religioase, până la oferirea de haine specifice logodnei sau nunții. În astfel de cazuri, se propune pedeapsa cu închisoarea între 6 luni și 2 ani.



Ce spune Diana Buzoainu 
 

Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea! Libertatea fetelor și femeilor nu este negociabilă.

Am inițiat și depus în Parlament în această săptămână un proiect de lege prin care este definită căsătoria și conviețuirea forțată și este sancționată cu închisoarea între 3 și 7 ani de zile. Pentru cazuri agravante (ex. fapta a fost comisă cu scopul de a păstra sau de a restabili onoarea sau reputația unei persoane, a unei familii sau a unei comunități) sancțiunea va fi între 3 și 10 ani de zile.

De asemenea, propunem să devină infracțiune sacționată cu închisoarea între 6 luni și 2 ani fapta persoanei care, știind că minorul este victima unei căsătorii forțate, realizează servicii precum organizarea de mese festive sau alte tipuri de petreceri pentru sărbătorirea căsătoriilor, oficiază slujbe religioase sau orice alte tipuri de ceremonii, oferă vestimentație specifică nunții sau logodnei pentru minor.



Am propus și publicarea mesajelor la televizor, în intervalul orar 18:00-22:00, precum:

«Determinarea unui minor cu vârsta mai mică de 16 ani la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți încalcă drepturile fundamentale ale copiilor și se pedepsește cu închisoarea”.
sau

”Constrângerea unei persoane majore sau minore la încheierea unei căsătorii sau la conviețuire asemănătoare aceleia dintre soți, se pedepsește cu închisoare”

Proiectul e inițiat alături de E-Romnija, Rețeaua pentru prevenirea si combaterea violenței, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA , Reteaua VIF, Pirita Children, Asociația Moașelor din România, și parlamentarii Petre Florin Manole și Corina Ene Proiectul legislativ este sprijinit de zeci de parlamentari din USR, PSD, PNL și UDMR.


O să termin cu un singur gând: România nu are altă șansă decât și, oricum, are o datorie uriașă să devină o țară sigură pentru toate femeile și fetele.-a transmis ministrul. 




Citește și
Premierul Ilie Bolojan despre al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare! Cum va fi afectat programul Rabla
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii