Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:17 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna, județul Constanța Programul „Tabere de vară pentru elevii cu rezultate deosebite în anul școlar 2022–2023” a continuat

ro

28 Jul, 2023 09:08 1230 Marime text
Primăria Cumpăna, județul Constanța, anunță că Programul „Tabere de vară pentru elevii cu rezultate deosebite în anul școlar 2022–2023”, a continuat și în această săptămână.
 
În cadrul proiectului se realizează un schimb de experiență între elevii cu rezultate școlare deosebite din comuna Cumpăna și elevii localităților partenere. Copiii merituoși din clasele V-XII ale Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” beneficiază de un sejur de 7 zile în zonele montane și de agrement ale țării, în perioadele: 10-16 iulie 2023, 24-30 iulie 2023 și 07-13 august 2023.
 
Astfel, săptămâna aceasta comuna Cumpăna a găzduit elevii și cadrele didactice, din două localități partenere:
- Comuna Siriu, județul Buzău;
- Comuna Polovragi, județul Gorj.


 
La fel ca oaspeții seriei precedente, aceștia s-au bucurat de vizite la Muzeul Militar „Regele Ferdinand I”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, spectacol la Delfinariu, vizită la Microrezervație, cât și de alte activități recreative la malul mării.
 
Joi, pentru că vremea nu a permis programul obișnuit de plajă, musafirii au avut ocazia să viziteze sediul Primăriei și obiectivele principale ale comunei Cumpăna.
 
În această săptămână 50 de elevi cumpăneni au petrecut zile de poveste în localitățile Gura Râului din județul Sibiu și Berchișești din județul Suceava.
 
„Dorim în continuare tuturor elevilor cât și cadrelor didactice o vacanță plăcută și mult succes în activitate!”, au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna.

Citește și:

Primăria și Consiliul Local Cumpăna, premiere pentru sportivi ai secției de lupte de la CS Victoria Cumpăna (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii