Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:29 26 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța premiază cuplurile care sărbătoresc „nunta de aur”, dar și pe seniorii care au împlinit 80, 90 sau 100 de ani

ro

05 Jun, 2024 11:04 863 Marime text
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

Săptămâna aceasta, 184 de vârstnici, care au depus cereri în cursul lunii aprilie, vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de Primăria Constanța.    

Reprezentanții Primăriei au transmis că sunt premiate 120 de persoane care au împlinit 80 de ani, 25 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 39 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Premiile oferite de Primăria Constanța sunt: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. 

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită pe adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro  sau cic@primaria-constanta.ro următoarele documente:

- cerere tip;
- copie conform cu originalul a certificatului de naștere;
- copie conform cu originalul a cărții de identitate;
- copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie-pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie;
-declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul – doar pentru cererile primite în format electronic.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-16:30, iar în ziua de joi între orele 08:30 – 18:30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

„Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.”, a precizat sursa citată.

Citește și:
Bătrânii Constanței, celebrați de Primărie. Vor primi bani la domiciliu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii