Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța, chestionar de consultare a localnicilor despre problemele din Zona Centrală. Până când poate fi completat?

ro

11 Aug, 2023 12:55 1007 Marime text
Sursă foto: Primăria municipiului Constanța
  • Primăria Constanța a lansat un chestionare de consultare a constănțenilor cu privire la Planul Urbanistic Zonal Zona Centrală, ce vizează problemele specifice cartierului.
 
Primăria municipiului Constanța a lansat un chestionar pentru informarea și consultarea publicului în vederea elaborării documentației de urbanism elaborare PUZ Zona Centrală, inițiat de UAT municipiul Constanța, ce vizează problemele specifice cartierului, apăsând aici.
 
Chestionarul se adresează atât locuitorilor Zonei Centrale, cât şi celor interesaţi de această zonă. Documentația PUZ are ca obiectiv principal propunerea unei zonificări funcționale în teritoriul situat între Ștefan cel Mare, strada Ștefan Mihăileanu, strada Jupiter, strada Mercur, strada Dacia, strada Decebal, strada Sabinelor, strada Zorilor, strada Tudor Vladimirescu, strada Miron Costin, limite cadastrale ale loturilor cu front la bulevardul Mamaia, strada Eroilor, prelungirea strada Bucovinei și plaja, în vederea actualizării și agrementării reglementărilor urbanistice în acord cu tendințele de dezvoltare ale zonei și cu dezideratele locuitorilor.
 
Răspunsurile sunt anonime și vor contribui la procesul de actualizare a Planului Urbanistic Zonal Zona Centrală realizat de Agorapolis pentru Primăria municipiului Constanţa.
 
În prezent, documentația PUZ Zona Centrală se află în etapa de elaborare a studiilor de fundamentare, etapă în care vor fi realizate analize aprofundate asupra situației existente din zona de studiu PUZ.
 
Chestionarul se poate completa până la data de 31 august 2023, mai precizează sursa.

Citește și:

Știri Constanța: Sancțiuni severe pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor! (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii