Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria ascunde „sub covor" ilegalitatile

ro

26 May, 2009 02:01 3118 Marime text

cap_3.jpgOrdinul 1430/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii spune foarte clar că Lista autorizaţiilor de construire/desfiinţare este publică

Cu o istorie controversată, „udată" cu ilegalităţi, clădirea de pe strada George Enescu, de la nr. 50, a firmei Imperial Grup SRL, se află sub aripa ocrotitoare a municipalităţii.

Cu o primă autorizaţie de construire eliberată fără a avea baze legale, fără certificat de descărcare de sarcini arheologice, deci fără valabilitate, cu o a doua autorizaţie făcută parcă numai pentru a-şi acoperi predecesoarea, cu nereguli de ordin tehnic şi multe alte neconcordanţe legislative, blocul lui Muşu a rezistat „intemperiilor".  Angajaţii primăriei conduse de Radu Mazăre refuză să furnizeze informaţii legate de acest caz, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, spunând că dispoziţia privind revocarea primei autorizaţii de construire „este un act administrativ cu caracter individual şi a fost comunicată persoanelor interesate". Acelaşi lucru este precizat şi când vine vorba despre autorizaţia de construire, certificatul de urbanism şi avizele care au stat la baza eliberării acestora.  Aşa o spune primăria, pentru că legea zice cu totul altceva. Ordinul 1430/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii spune foarte clar că Lista autorizaţiilor de construire/desfiinţare este publică (art. 53).

Toate drumurile duc la Racu

Acelaşi ordin precizează, la articolul 37, că şi lista cu certificatele de urbanism este publică. Articolul 4 spune că „transparenţa procesului de autorizare - atât la nivelul certificatului de urbanism, cât şi al autorizaţiei de construire/desfiinţare - se realizează prin asigurarea caracterului public al acestuia, respectiv prin aducerea la cunoştinţa publicului a listei actelor emise de către autorităţile administraţiei publice, precum şi prin asigurarea accesului solicitanţilor la informaţii privind emiterea acestora, în condiţiile prevăzute la art. 37 şi art. 53". Dar litera de lege nu se aplică la fel pentru toţi, se pare. Contactat telefonic, Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al primăriei, nu a ştiut ce să spună. Ba, mai mult, a promis că va lua legătura cu Dumitru Racu, şeful serviciului juridic, unul dintre semnatarii refuzului. Aceeaşi promisiune am auzit-o şi din gura viceprimarului Decebal Făgădău, care avea intenţia să se adreseze aceluiaşi Racu. Însă nu am primit niciun răspuns oficial în această chestiune.

constructie_imobil_costea_musu_str_george_enescu_10.jpgAutorizaţie ilegală

În luna iunie 2008, Costea Muşu, prin firma Imperial Grup SRL, a început construcţia unui bloc cu şase etaje. Certificatul de Urbanism nr. 1642, datat 3 aprilie 2008, cerea în mod expres obţinerea unui certificat de descărcare de sarcini arheologice, dar şi un aviz din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii. Evident, în inconştienţa lui, Muşu nu a obţinut cele două documente. Cu toate acestea, primăria lui Mazăre a eliberat o autorizaţie de construire. Una ilegală! Actul purta numărul 1727/23.07.2005. Trebuie menţionat faptul că, o bună perioadă de timp, Muşu a lucrat fără autorizaţie de construire, fapt recunoscut şi de Direcţia Corp Control din cadrul Primăriei Constanţa, care a spus că, „în urma unui control din data de 17.07.2008, s-a constatat că lucrările de construire executate la imobilul din Constanţa, str. George Enescu nr. 50, (...) au fost executate fără a deţine autorizaţia de construire necesară (...)".

Dispoziţia de primar - radiera fărădelegilor?!

Ulterior, în data de 25.07.2008, s-a constatat faptul că SC Imperial Grup SRL a obţinut Autorizaţia de Construire nr. 1727/23.07.2008, eliberată de Primăria Constanţa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/91rep. După ce a observat nerespectarea Certificatului de Urbanism şi ilegalitatea Autorizaţiei de Construire, Mazăre a încercat să dreagă problema şi a dat o dispoziţie de primar. Prin Dispoziţia 4658 din 6 august a.c., primarul a revocat autorizaţia 1727/23.07.2008. În fapt, decizia edilului a constituit o premieră de când se află în jilţul primăriei. Însă, cum o minune nu ţine prea mult, la puţin timp după anularea actului ce îi permitea, teoretic, construirea, lui Muşu i s-a mai emis o autorizaţie. Evident, tot de către primăria lui Mazăre. Pe 3 septembrie a.c., firma lui Muşu a fost fericită cu Autorizaţia de Construire nr. 2051. Şi, ca să fie totul în „regulă", putem observa că, fără niciun fel de problemă, Imperial Grup construieşte având în buzunar două autorizaţii. Însă, niciuna nu este legală, pentru că documentele lipsă în primul caz nu au fost obţinute nici pentru autorizaţia eliberată în septembrie.

Fără acord

Cum Muşu nu a cerut acordul vecinilor pentru a-şi ridica imobilul, în mod evident, aceştia au făcut o plângere penală. Însă, Primăria crede că nici măcar nu era necesar să fie cerut acordul celor care au case în apropiere şi care sunt deranjaţi de construcţia lui Muşu. Şi, cu toate că susţin că autorizaţia cu numărul doi este absolut legală, reprezentanţii primăriei se contrazic în declaraţii. Într-un document semnat de arhitectul-şef al oraşului, Luiza Elena Popa, şi Dumitru Racu, de la Serviciul Juridic, primăria informează că ordinul MTCT 1430 din 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, menţionează, în Anexa 2, Lista B, pct. B4, că vecinii trebuie întrebaţi numai dacă noile construcţii sunt „amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări) şi dacă prin proiect se menţine această obligativitate". A doua situaţie în care Racu şi Popa consideră că se impune acordul din partea vecinilor este atunci când noile clădiri au alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate şi dacă prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel sau dacă pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţă a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părţi din acestea, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel.

{mos_ri:primaria,constructie ilegala}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • observator 26 May, 2009 11:55 Doamne! MACHEDONIII! ne imbolnavesc..sunt peste tot si oriunde de la ospatari, gestionari, avocati, comercianti,.... sforari, oportunisti, colportori, !!!!! si totusi circula liberi printre noi si noi, concilianti , ca poporul roman le intindem o mana si ramanem fara amandoua!