Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 22 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prețuri alarmante la carburanți! Motorina a trecut de 10 lei/litru la Constanța

ro

22 Mar, 2026 19:03 335 Marime text

Azi, 22 martie 2026, șoferii din Constanța  au fost întâmpinați la stațiile de alimentare cu prețuri care au depășit praguri psihologice importante.

Realitatea economică rămâne dură. La pompele din oraș, prețurile carburanților au atins cote alarmante.

Astfel, la o stație de alimentare Lukoil din municipiu, motorina standard a ajuns la 9,96 lei/litru, în timp ce varianta premium a depășit pragul de 10 lei, afișând un preț de 10,32 lei/litru. Nici benzina nu a rămas mai prejos, sortimentul de 95 fiind cotat la 9,17 lei/litru, iar GPL-ul la 4,09 lei/litru. 

Pe 20 martie, Premierul Ilie Bolojan a discutat astăzi cu miniștrii Alexandru Nazare și Bogdan Ivan și cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, ai ANAF, ai Consiliului Concurenței și ai ANAP, despre situația pieței carburanților din România, în contextul extrem de complicat al conflictului din Orientul Mijlociu.Pe piețele internaționale avem o creștere a prețurilor la combustibil între 40 și 60%, ca efect al blocării aprovizionării, situație care afectează toate țările, inclusiv România.

Am analizat, cu datele pe masă, atât situația aprovizionării, evoluția prețurilor și estimarea dinamicii lor în următoarele zile, cât și posibile soluții de temperare a scumpirii carburanților. Verificăm cum se formează prețurile, pentru evitarea creșterilor speculative. Echipele tehnice vor lucra și la sfârșitul acestei săptămâni.

La începutul săptămânii viitoare vom avea o nouă întâlnire pentru definitivarea acestor soluții.



Nu sunt decizii ușor de luat, pentru că pericolele între care trebuie să acționăm sunt multiple, în condițiile în care nu putem controla prețul la care țițeiul intră pe piață, iar lanțurile de aprovizionare sunt perturbate.

O încercare de bruscare a pieței, printr-o plafonare arbitrară a prețurilor, poate conduce la penurie. Pe de altă parte, o scădere a accizelor trebuie să garanteze o reducere de prețuri și să fie suportabilă de bugetul votat astăzi pentru 2026, în condițiile reducerii deficitului.


Și de această dată refuz să vând soluții populiste, care să creeze aparența unui ajutor, în spatele căruia să apară noi dezechilibre și costuri.

Oricare vor fi soluțiile pe care le vom adopta, ele trebuie gândite până în cele mai mici detalii, astfel încât să producă beneficiile maxime posibile, cu efecte adverse minime. La asta lucrăm și asta vom livra“ - conform premierului Ilie Bolojan

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii