Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președintele Republici Moldova, maia Sandu

ro

06 Sep, 2023 19:48 821 Marime text
Foto: Facebook/Nicolae CiucăPreședintele Senatului, Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Cu această ocazie a anunțat că vor fi construite noi poduri peste Prut, care vor mări numărul de puncte de trecere a frontierei. 

„Am avut bucuria unui nou dialog foarte bun cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Mai ales că a venit la București pentru un moment foarte important, respectiv participarea Republicii Moldova la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări. Am discutat despre susținerea pe care o acordăm Moldovei pe drumul său european, în vederea deschiderii negocierilor de aderare și i-am transmis felicitările României pentru modul în care Chișinăul a implementat cele nouă recomandări ale Comisiei Europene. Parlamentul European a votat deja o rezoluție (susținută de toți europarlamentarii PNL) prin care solicită Comisiei începerea negocierilor cu Moldova până la sfârșitul acestui an.
Pe zona energetică, interconectarea cu România este deja o realitate, țara noastră având disponibilitatea și capacitatea de a furniza peste Prut atât gaze naturale, cât și electricitate. Transgaz va prelua – prin subsidiara sa moldoveană - activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din țara vecină. Asigurarea securității energetice a Republicii Moldova în acest mod a fost un proiect pe care l-am susținut ca premier și pe care îl susțin și acum. De asemenea, în domeniul transporturilor, vor fi construite noi poduri peste Prut, care vor mări numărul de puncte de trecere a frontierei; astfel, legăturile dintre cele două țări se vor îmbunătăți considerabil.
În dialogul nostru, am reiterat solicitarea referitoare la transmiterea către Mitropolia Basarabiei a clădirii fostului seminar teologic din Chișinău. Pentru mine, Mitropolia Basarabiei este un proiect de suflet, dar și un proiect strategic pe care voi continua să îl sprijin. Prezența Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova, prin Mitropolia Basarabiei, înseamnă România și Europa peste Prut. Toți românii creștini ortodocși din jurul României trebuie să aibă acces nemijlocit la Biserica Ortodoxă Română“ - a transmis președintele Senatului, Nicolae Ciucă pe pagina sa de facebook.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii