Președintele CJC Florin Mitroi, activitate săptămânală axată pe sistemul medical în județul Constanța
Președintele CJC Florin Mitroi, activitate săptămânală axată pe sistemul medical în județul Constanța
13 Mar, 2026 15:22
ZIUA de Constanta
201
Marime text
201
Marime text

Activitatea președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, din această săptămână, s-a axat, cu precădere, pe sistemul medical, a anunțat, vineri, 13 martie 2026, PNL Constanța.
PNL Constanța a transmis un comunicat oficial în care prezintă, în detaliu, activitatea președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, din această săptămână.
Comunicatul integral
„Astfel, la Năvodari sunt disponibile servicii medicale asigurate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, atât prin Centrul Medical Multifuncțional Năvodari, unde sunt oferite mai multe specialități medicale, cât și prin Centrul de Primiri Urgențe (CPU) Năvodari.
,,Prin aceste servicii medicale, ne dorim ca cetățenii să aibă o imagine clară asupra facilităților medicale disponibile la Năvodari și să știe exact unde se pot adresa, în funcție de fiecare situație medicală,” a anunțat Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.
În cadrul CPU Năvodari sunt preluate urgențele pediatrice de luni până vineri, în intervalul orar 08:00–22:00, în colaborare cu UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. În afara acestui program, cazurile sunt direcționate și preluate de Unitatea de Primiri Urgențe Constanța.
O delegație a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, s-a aflat la Constanța, în această săptămână, în contextul implementării proiectului medical: ,,Construirea noului corp dedicat sănătății mamei și copilului, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei”:
„Am primit vizita de lucru a doamnei Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a analiza stadiul lucrărilor la noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, dedicat sănătății mamei și copilului.
Construirea acestui spital reprezintă una dintre cele mai importante investiții în sănătate pentru județul Constanța. Ritmul lucrărilor ne arată că proiectul avansează bine, iar obiectivul nostru este clar: să oferim mamelor și copiilor din județ condiții medicale moderne, sigure și la standarde europene. Continuăm să monitorizăm atent implementarea proiectului și să colaborăm cu toate instituțiile implicate pentru ca această investiție esențială să fie finalizată cu succes,” a precizat președintele Florin Mitroi.
Proiectul, în valoare de aproximativ 197,3 milioane de euro, avansează într-un ritm susținut, în prezent stadiul proiectului fiind de 59%, grad de implementare, iar stadiul fizic al lucrărilor de 52%. Concomitent, 57% dintre contractele pentru dotări medicale au fost deja semnate.
Până în acest moment au fost realizate trei niveluri de subsol, parterul și șapte etaje, iar în prezent se lucrează la etajul opt, din cele nouă prevăzute în proiect.
În municipiul Constanța, administrația locală continuă investițiile în sistemul de învățământ: ,,Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale nr. 23, un proiect finanțat prin PNRR, în valoare de aproximativ 24,5 milioane de lei, este realizat în proporție de 90%, iar dotarea cu mobilier a 32 de grădinițe, tot cu finanțare PNRR, în valoare de aprox. 2 milioane de lei, avansează,” a transmis primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Livrările de mobilier și echipamente pentru unitățile de învățământ din municipiu se desfășoară etapizat, astfel încât elevii, preșcolarii și cadrele didactice să beneficieze de condiții moderne pentru studiu și predare.
68 de unități de învățământ de stat sunt beneficiarele directe ale acestor dotări, inclusiv Palatul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar Constanța.
Investițiile vizează: mobilier nou pentru grădinițe, școli și licee; materiale didactice pentru laboratoare și cabinete psihopedagogice; echipamente pentru săli de sport și ateliere de practică;
-Pentru cei mai mici au fost livrate mese și scaune reglabile, biblioteci joase, spații de depozitare și zone dedicate activităților pe podea, gândite pentru siguranță și confort.
-În plus, prin fonduri europene au fost achiziționate și echipamente digitale moderne: display-uri interactive, laptopuri, sisteme all-in-one, imprimante multifuncționale, echipamente audio, camere pentru videoconferință și routere Wi-Fi, au informat reprezentanții administrației locale.
În comuna Amzacea, administrația locală a reluat lucrările de asfaltare, oprite în perioada iernii. ,,Proiectul pe care îl derulăm vizează modernizarea a zece străzi din comună, cu o lungime totală de 4.3 kilometri. Inițiativa noastră este susținută financiar prin Programul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), iar valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ un milion de euro,” a anunțat primarul Adrian Gobeajă.
,,Proiectul ,,Extindere rețea apă și canalizare în localitatea Amzacea, zona Lotizată”, finanțat prin PNI Anghel Saligny, a fost oprit pe perioada sezonului rece, însă, de săptămâna viitoare lucrările vor fi reluate. ”Adrian Gobeajă.
În perioada următoare vor începe lucrările și la noua creșă din localitate. ,,Am predat amplasamentul și am dat ordinul de începere a lucrărilor,” a subliniat primarul comunei Amzacea.
Clădirea va fi organizată în trei nuclee funcționale: zonă administrativă, zonă destinată copiilor și zonă a spațiilor tehnico-gospodărești. Creșa va avea un număr de patru dormitoare egal cu numărul de grupe, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, spații pentru luat masa dar și cabinet medical. Totodată sunt prevăzute și funcțiuni auxiliare precum spălătorie, călcătorie, biberonerie sau bucătărie. Proiectul derulat de primăria Amzacea este de tipul Creșă mică - 4 grupe, capacitate totală 40 de copii.
În localitatea Poarta Albă, primarul Vasile Delicoti a anunțat că este pregătită documentația de atribuire și urmează să fie scos la licitație contractul de execuție a obiectivului ,,Construire parc fotovoltaic de producție energie electrică din sursă regenerabilă solară”.
Noul parc fotovoltaic va avea o capacitate de 4,2 MW, și este un proiect finanțat integral din fonduri nerambursabile, prin Programul Fondului pentru Modernizare. Investiția, în valoare de 1,95 milioane lei, are ca scop principal reducerea cheltuielilor publice cu energia electrică și creșterea independenței energetice la nivel local.
Proiectul prevede ca 70% din energia produsă să fie utilizată pentru consumul public – iluminat stradal, instituții locale, școli sau dispensare, iar restul să fie introdus în rețeaua națională. Parcul va fi amplasat pe un teren extravilan de aproximativ 4,5 hectare.
În ceea ce înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Poarta Albă, cele doua contracte principale din proiect au fost finalizate. Respectiv contractul de lucrări nr.71 - proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Poarta Albă, pentru care a avut loc și recepția finală, și Contractul de lucrări nr. 91 de proiectare, asistenta tehnică din partea proiectantului și execuția lucrării Racordare la SNT si stație de reglare măsurare SRMP amplasat pe raza UAT Poarta Albă pentru investiția Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Poarta Alb, proiect pentru care se pregateste receptia la terminarea lucrărilor.
Per total, proiectul cuprinde 63.195 ml. rețea inteligentă de distribuție gaze naturale și 1862 racorduri rețea de distribuție din care: 1.838 gospodării individuale; 12 obiective sociale și 12 agenți economici.
Comuna Poarta Albă va avea și o creșă nouă. Obiectivul de investiții „Înființare creșă de stat în localitatea Poarta Albă” amplasat de stada Traian nr. 20 urmează să fie finalizat la sfârșitul verii, așa cum a fost stabilit în proiect. Construcția cu regim de înălțime D+P, va dispune de trei săli multifuncționale pentru fiecare grupă de vârstă, dormitoare anexe, spațiu material didactic, oficiu alimentar sau biberonerie, zone de holuri, grupuri sanitare, depozitare biciclete-cărucioare, cabinet medical și izolator, zone de vestiar, spălător cu dușuri. În demisol sunt prevăzute spații anexe și tenice (bucătărie cu toate anexele aferente, spălătorie lenjene, cu anexele, vestiare personal, spațiu centrală termică etc), cu scară de acces interioară și cu scară de acces și evacuare direct în exterior. De asemenea se va asigura un adăpost de protecție civilă pentru 43 de persoane, cu dotările aferente. La parter vor fi dispuse 3 săli multifuncționale (pentru fiecare grupa de vârsta prezentă în creșa 1-3 ani), cu dormitoar, spațiu material didactic, oficiu alimentar sau biberonerie, zone de holuri, grupuri sanitare, cabinet medical și izolator. De asemenea, este prevăzută o zonă de vestiar filtru, una pentru depozitare biciclete-cărucioare, un spălător cu dușuri și vidoar pentru olițe. Nu în ultimul rând, se vor mai dispune birouri și grupuri sanitare pentru personal. Suprafață desfășurată a construcției este de 1442,75 mp. Spațiul este amenajat pentru 50 de copii.
În localitatea Mihail Kogălniceanu, lucrările de eficientizare energetică a corpului C2 al Liceului Teoretic din localitate sunt aproape de finalizare: „Educația merită condiții moderne. Copiii noștri sunt mereu o prioritate. La Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, lucrările de eficientizare energetică pentru corpul C2 avansează într-un ritm susținut, fiind aproape de finalizare. Un pas important spre o școală modernă și eficientă energetic. Prin aceste investiții asigurăm consum redus de energie, costuri mai mici și un mediu educațional mult mai bun pentru elevi și cadrele didactice. Educația rămâne una dintre cele mai importante direcții de dezvoltare pentru comuna Mihail Kogălniceanu. Continuăm să investim în infrastructură modernă și în viitorul copiilor noștri,“ a declarat primarul localității Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu.
Lucrările, cu finanțare prin PNRR, vizează instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei verzi; sisteme solare pentru creșterea eficienței energetice; echipamente moderne de climatizare pentru confortul elevilor și profesorilor; instalații electrice noi și iluminat eficient; spații interioare complet modernizate, dotate ultramodern și complet digitalizate.
În primăvara anului trecut au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică și consolidare a principalului corp de clădire al Liceului Teoretic - C1. Clădirea a fost reabilitată din temelii, de la structura de rezistență până la fațadă. Au fost modernizate sălile de clasă, cancelaria, secretariatul și cele trei laboratoare, iar dotările interioare sunt de înaltă calitate. Elevii beneficiază de echipamente digitale moderne, mobilier nou și materiale didactice. În cadrul proiectului au fost dotate 18 săli de clasă, laboratoarele de fizică, chimie și biologie, un laborator de informatică, o sală de sport, un atelier de practică, un cabinet de consiliere psihopedagogică și o sală dedicată activităților educaționale.
Refacerea corpului de clădire secundar al Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu a fost prevăzută în proiectul inițial de modernizare a infrastructurii de învățământ, proiect în valoare de circa 15 milioane de lei, bani europeni alocați prin PNRR. Imobilul a servit inițial ca internat și este alcătuit din subsol, parter și un etaj, care adăpostesc 10 săli de clasă, biblioteca școlară, mai multe laboratoare, o sală de activități, precum și încăperi auxiliare. Lucrările de modernizare prevăd inclusiv facilități pentru persoanele cu nevoi speciale, respectiv cele cu dizabilități locomotorii, care vor beneficia de clasicele rampe de acces, dar și de lifturi mobile cu șenile pentru transportul scaunului rulant. Mai mult decât atât, încăperile vor fi prevăzute cu dispozitive de recunoaștere în alfabetul Braille, pentru persoanele cu deficiențe acute de vedere.
Potrivit primarului Ancuța Belu, recepția lucrărilor ar putea avea loc chiar înainte de vacanța de vară.
Proiectul de reabilitare, consolidare și modernizare completă a Liceului din Mihail Kogălniceanu a fost primul contract de finanțare din țară, semnat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
VIDEOSala Polivalentă va fi finalizată în iunie 2027, anunță președintele CJ Constanța, Florin Mitroi. „Este un angajament ferm și un proiect esențial pentru sportul constănțean”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


