Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:26 30 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Bulgariei neagă că ar fi acuzat România în scandalul dronelor din Marea Neagră - „O pierdere de sens în traducere”

ro

30 Oct, 2026 13:15 237 Marime text
Rumen Radev, foto: Facebook/ Румен Радев
 

Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că afirmaţiile sale, care au provocat reacţii vehemente în România, au fost prezentate în mod inexact, relatează Rador Radio România.

Premierul bulgar neagă Radev a negat că ar fi susţinut că Bucureştiul a provocat noi atacuri cu drone după ce a indicat Rusia drept autor al acestora.

La Forumul Economic de la Sofia, Radev a fost citat afirmând că, după acuzaţiile României la adresa Rusiei, au urmat noi atacuri asupra unor nave. Presa din România a interpretat această afirmaţie ca pe o insinuare că poziţia Bucureştiului ar fi provocat atacurile:

"Este, în mod evident, un fel de speculaţie, o neînţelegere, o pierdere de sens în traducere. Nu am rostit exact asemenea cuvinte", a subliniat Rumen Radev. Prim-ministrul a explicat că teza sa era alta: indicarea autorului atacurilor nu reprezintă o protecţie suficientă împriva unor noi lovituri.

Premierul a apărat din nou decizia Bulgariei de a nu acuza în mod categoric un anumit stat în lipsa unor dovezi suficiente: "Am spus foarte clar următorul lucru - Bulgaria nu a formulat acuzaţii categorice împotriva niciunei ţări, deoarece până în acel moment nu aveam dovezi precise.

România a declarat că agresorul şi sursa acestor drone este Rusia, dar am spus următorul lucru - cei din Bulgaria care susţin că, dacă afirmi categoric cine trimite dronele, eşti astfel protejat, se înşeală. Pentru că România a declarat că dronele sunt ruseşti, dar acest lucru nu a reuşit să o protejeze.

În ziua următoare, dronele au scufundat o navă, chiar în apele sale teritoriale", a reamintit premierul. Referitor la atacul asupra navei Contship Jet, premierul Rumen Radev a declarat că o aeronavă franceză de patrulare a detectat dronele cu cel puţin o jumătate de oră înainte de lovirea vasului, care s-a scufundat în Marea Neagră, potrivit stiripesurse.ro.

Prim-ministrul a comentat înregistrarea video publicată joi, care surprinde una dintre dronele care au lovit nava portcontainer şi care ar putea permite identificarea autorilor atacului:


"Există o înregistrare video. Imaginea dronei este foarte clară. Am transmis-o aliaţilor noştri. În prezent, se efectuează toate expertizele posibile. Se aşteaptă, în sfârşit, un răspuns şi, mai exact, dovezi clare, concrete, cu privire la cine comite aceste atacuri", a declarat Radev.

Întrebat dacă dronele au venit dinspre est, premierul a răspuns:

"Desigur, navele se deplasează în apropierea ţărmului, așa că este firesc ca dronele să vină dinspre est, însă de unde au pornit încă nu ştim cu certitudine. Dacă se dovedeşte care este originea acestor drone, voi convoca imediat, chiar şi ministrul de externe va convoca oficial, orice ambasador, pentru a-i înmâna o notă de protest", a afirmat categoric Radev.

Nava a fost lovită miercuri, la aproximativ 21 de mile marine sud-est de Şabla. Cei 18 membri ai echipajului au fost salvaţi, iar marinarii au fost aduşi la Varna. Premierul a declarat că aeronava franceză a furnizat informaţii privind direcţia în care se îndreptau dronele. Rumen Radev a mai precizat că echipajul navei atacate a avut posibilitatea să ia toate măsurile necesare pentru evacuare.

Ce a acuzat recent Radev   

Premierul bulgar a afirmat că, dintre șefii de guvern ai celor trei state NATO cu ieșire la Marea Neagră, el a fost singurul care l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a-și exprima poziția. Radev a susținut însă că atribuirea responsabilității pentru astfel de incidente trebuie făcută numai în baza unor dovezi clare


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii