Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porți Deschise în subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență„Dobrogea“ al județului Constanța

ro

27 Feb, 2023 14:57 1032 Marime text
Pompieri. Foto: Facebook/IGSUPompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța vă invită la ei „acasă“. Potrivit ISU Dobrogea, în perioada 27 februarie – 3 martie 2023, în intervalul orar 10.00-15.00, constănțenii care doresc să îi cunoască pe salvatori, să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre profesia de pompier pot veni la subunitățile ISU Dobrogea.

Evenimentul „Porți Deschise“ este organizat la nivelul tuturor subunităților de intervenție.

„Acțiunea se desfășoară în cadrul seriei de manifestări ocazionate de împlinirea, în data de 28.02.2023, a 90 ani de atestare documentară a Protecției Civile în România.
Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene şi constă în: identificarea riscurilor existente în raioanele de intervenție; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.
Protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii, un element de bază al societăţii moderne“ -= au mai precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

Această zi importantă oferă un nou prilej pentu a constientiza că, în fața unei situații de urgență, trebuie să reacționăm calm, cu responsabilitate, să știm cum să ne protejăm și, în același timp, să îi ajutăm pe cei aflați în pericol.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii