Polițiștii au acordat sprijin mai multor conducători auto aflați în dificultate în județul Tulcea
Polițiștii au acordat sprijin mai multor conducători auto aflați în dificultate în județul Tulcea
186
Marime text
Pe parcursul zilei de astăzi, în contextul avertizărilor meteorologice și al ninsorilor abundente înregistrate la nivelul județului, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea au desfășurat și continuă să desfășoare activități pentru menținerea siguranței traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente nedorite.Potrivit IPJ Tulcea, s-a intervenit pentru dirijarea traficului în zonele în care stratul de zăpadă s-a depus într-un timp scurt, au fost semnalizate sectoarele de drum cu risc și au fost supravegheate cu prioritate tronsoanele, curbele periculoase și podurile.
Pe parcursul misiunilor, polițiștii au acordat sprijin mai multor conducători auto aflați în dificultate, fiind gestionate situații generate de autovehicule care au rămas temporar înzăpezite sau care nu și-au mai putut continua deplasarea din cauza carosabilului alunecos.
Totodată, s-a acționat în cooperare cu reprezentanții instituțiilor responsabile pentru asigurarea intervenției utilajelor de deszăpezire, astfel încât circulația să fie menținută în condiții de siguranță.
La acest moment, pe raza județului Tulcea, sunt următoarele restricții de circulație pentru traficul rutier și drumuri închise:
- Restricții pt auto mai mari 7,5 t
- DN 22 între km 89 și km 171 - pe ruta Măcin - Isaccea – Tulcea;
- Restricții pt auto mai mari de 3,5 t
- DN22 între km 178 și km 239 – pe ruta Tulcea - Babadag - Baia limita cu jud. Constanța;
- DN22A între km 0 și km 64 – pe ruta Cataloi- Topolog - limita cu jud. Constanța;
- Drumuri închise circulației
- DN2S între km 5 și km 18 – pe ruta Jijila - pod BR
- DN22J între km 0 și km 4 – pe ruta Smardan - pod BR
Polițiștii rămân mobilizați și vor interveni prompt ori de câte ori situația o va impune.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față, să utilizeze anvelope de iarnă și să evite manevrele riscante.
De asemenea, este important ca înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la condițiile meteorologice și starea carosabilului.
Siguranța participanților la trafic rămâne o prioritate pentru polițiști“ - conform IPJ Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


