Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist agresat în timpul unei intervenții. Suspectul, reținut pentru 30 de zile

ro

15 Nov, 2022 09:03 1326 Marime text
Polițiști. Foto: facebook/DGPMBUn polițist chemat să intervină în cazul unui scandal între o minoră de 15 ani și iubitul acesteia, în vârstă de 19 ani a fost agresat de tânărul recalcitrant. 

Potrivit IPj Argeș, în seara zilei de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au intervenit pe raza localității Stolnici, județul Argeș, ca urmare a unui apel primit prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, prin care o minoră de 15 ani sesiza faptul că prietenul său, de 19 ani, ar fi agresat-o și ar fi dat foc la mai multe obiecte vestimentare, pe fondul neînțelegerilor.

„Anterior, polițiștii interveniseră și în jurul orei 19:00, ca urmare a unui apel la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, din partea unui aparținător al minorei, care ar fi auzit în timpul convorbirii telefonice cu cea în cauză când cei doi s-ar fi certat, însă cu ocazia verificărilor efectuate la primul apel, minora a relatat polițiștilor că nu ar fi avut decât contradicții verbale și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

Cu ocazia intervenției la al doilea apel, polițiștii au găsit pe tânărul de 19 ani lângă mai multe obiecte vestimentare incendiate, iar în prezența acestora, tânărul s-a manifestat agresiv verbal față de minoră, având intenția de a o agresa fizic. În aceste împrejurări, tânărul l-a lovit pe unul dintre polițiști. Pentru prinderea și imobilizarea acestuia, polițiștii au folosit spray iritant-lacrimogen, după care l-au imobilizat și condus pe tânăr la sediul poliției“ - au precizat reprezentanții IPJ Argeș.


Ca urmare a celor petrecute între cei doi, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv sub aspectul infracțiunii de distrugere, iar în urma parcurgerii procedurii specifice, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

„De asemenea, ca urmare a lovirii polițistului, în cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, referitor la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

După administrarea probatoriului, în ziua de 12 noiembrie a.c., tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. 

Ulterior acesta a fost prezentat de către procuror în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile“ - au mai precizta reprezentanții IPJ Argeș.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii