Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 24 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, restricționată pe teritoriul Ungariei

ro

20 Oct, 2023 12:18 785 Marime text

foto: Poliția de FrontieraAutorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Artand, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, după următorul program:

Intervalul orar (ora României)

Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone

22.10.2023, ora 07.00- ora 23.00

Restricţionat

22.10.2023, ora 23.00- 23.10.2023, ora 07.00

Se circulă

23.10.2023, ora 07.00 - 23.10.2022, ora 23.00

Restricţionat

23.10.2023, începând cu ora 23.00

Se circulă

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 23.10.2023, este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

Potrivit unui ocmunicat al Poliției de Frontieră, restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

„Precizăm faptul că, în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Recomandări:

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

„De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si   pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Citește și: 

Opt cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascuşi în portbagajele unor maşini transportate pe o platformă (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii