Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:32 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste un milion de persoane au trecut prin punctele de frontieră românești în weekend

ro

28 Aug, 2023 10:25 585 Marime text
Sursă: Poliția de Frontieră
  • La frontiera româno-ungară s-a înregistrat cel mai mare trafic, aproximativ 637.000 de persoane, pe ambele sensuri de deplasare, urmată de frontiera cu Bulgaria, unde valorile de trafic au ajuns la 334.000 de persoane în perioada de referinţă.

În acest week-end, 25-27 august 2023, au efectuat formalităţile de frontieră peste 1.432.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, pe ambele sensuri de deplasare.

La frontiera româno-ungară s-a înregistrat cel mai mare trafic, aproximativ 637.000 de persoane, pe ambele sensuri de deplasare, urmată de frontiera cu Bulgaria, unde valorile de trafic au ajuns la 334.000 de persoane în perioada de referinţă.

Totodată, în data de 27 auguts 2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 505.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 130.400 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, la nivel naţional, au fost 174.114 de persoane, dintre care 17.518 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.800.490 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

„De asemenea, reamintim că începând din această seară, până în data de 31.08.2023, autoritatile bulgare vor efectua lucrări de reparaţii pe partea bulgărească a Podul Prieteniei peste fluviul Dunărea“, spun polițiști de Frontieră. 

Astfel, în perioada respectivă, pe timpul zilei traficul pe Podul Prieteniei se va desfăşura cu dificultate, peo singură bandă  în zona unde se derulează reparaţii, iar pe timpul nopţii vor fi intervale de timp (între orele 22.00-02.00), când traficul pe pod va fi restricţionat în totalitate, după următorul program:


Intervalul orar Trafic autovehicule

28.08.2023, ora 22.00 – 29.08.2023, ora 02.00 - Restricţionat

29.08.2023, ora 02.00- 29.08.2023, ora 22.00 - Se circulă cu dificultate pe o singură bandă

29.08.2023, ora 22.00 -30.08.2023 ora 02.00 - Restricţionat

30.08.2023, ora 02.00- 30.08.2023, ora 22.00 - Se circulă cu dificultate pe o singură bandă

30.08.2023, ora 22.00 -31.08.2023, ora 02.00 - Restricţionat

31.08.2023, începând cu ora 02.00 - Se circulă cu dificultate pe o singură bandă

„Având în vedere că traficul prin PTF Giurgiu-Ruse se va derula cu dificultate, recomandăm persoanelor care intenționează, în perioada imediat următoare, să ajungă în Bulgaria să evite PTF Giurgiu și să tranziteze frontiera prin celelalte puncte de frontieră deschise în regim internaţional cu țara vecină, menționate mai jos.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

62 de fapte ilegale (38 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 31.165 lei;
bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 41.397.200 lei;
nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 cetăţeni români din diferite motive legale“, adaugă Poliția de Frontieră

Citește și:

Știri ConstanțaMarfă contrafăcută în Portul Constanța și PTF Isaccea (FOTO)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii