Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:41 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri din Arad în ultimele 24 de ore

ro

05 Sep, 2023 15:43 691 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din Arad au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din Arad au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație, transmite un comunicat din partea Inspctoratului de Poliție Județean Arad.
         
Ca urmare a neregulilir constatate, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 46.400 de lei, din care 47 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.
         
Au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
         

„Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări”, precizează sursa citată.

Reținut pentru infracțiuni informatice

         
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 24 de ani, din Chereluș, bănuit de furt calificat, efectuare de infracțiuni informatice în mod fraudulos și instigare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.
 
Din cercetări, s-a stabilit că în cursul anului 2022, bărbatul ar fi sustras un card bancar, cu care ar fi efectuat mai multe retrageri de la ATM-uri din localitățile învecinate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.
         
În ziua de 3 septembrie 2023, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din P.T.F. Nădlac, cel în cauză a fost depistat încercând să iasă din România, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac. A fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunerea luării unei măsuri preventive.
 

Acțivități preventive, desfășurate de polițiștii arădeni

         
Polițiștii din municipiu și județ, împreună cu jandarmii arădeni, au desfășurat, în perioada 1 - 4 septembrie 2023, mai multe acțiuni preventive, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.
         
Sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, pe raza de competență a Secției 9 Rurală Sebiș, polițiștii orașului Sebiș, ai secțiilor rurale, polițiști de investigații criminale, ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor și jandarmi ai IJJ Arad au legitimat 78 de persoane și au verificat 68 de autoturisme. În urma activităților, au fost constatate 2 infracțiuni, pentru încălcarea prevederilor Legii 205/2004 și a Legii 333/2003. Au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.000 de lei, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de aproximativ 630 de lei. 15 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru clarificări, dintre care 13 amprentate de polițiștii criminaliști. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
         
Pe DN 79/E, tronsonul Zerind - Chișineu Criș - Șimand, polițiștii Orașului Chișineu-Criș și ai secției rurale au aplicat 46 de sancțiuni contravențioanle, în valoare totală de aproximativ 23.500 de lei, au reținut 2 permise de conducere și au retras tot atâtea certificate de înmatriculare. 86 de persoane au fost legitimate și 64 de autovehicule verificate.
         
Pe raza de competență a Secției 6 Rurală Beliu, au fost legitimate 59 de persoane și verificate 59 de vehicule, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei. A fost reținut un permis de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
         
În Sebiș, au fost legitimate 63 de persoane și verificate tot atâtea vehicule, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, toate pentru nerespectarea legislației rutiere.
         
Aceste acțiuni se defășoară permanent, atât în municipiu cât și în județul Arad.
         

Eveniment rutier, pe fondul consumului de alcool

         
Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, în municipiu. Din primele cercetări, s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 4 septembrie 2023, în jurul orei 17:50, un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cocorilor, a efectuat o manevră de virare spre stânga, intrând în coliziune cu un tramvai.
         
În urma evenimentului nu au rezultat victime, testarea cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul șoferului autoturismului. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat prezența a două substanțe: benzodiazepine și amfetamine. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii substanțelor consumate și alcoolemiei, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
 

Ordin de protecție provizoriu

         
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au emis, în ziua de 4 septembrie 2023, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 28 de ani, care și-ar fi lovit soția.
         
Polițiștii continuă cercetările pentru violență în familie, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Surse: Accident în Caracal. ​Tânără rănită de un poliţist din Constanța care s-a urcat beat şi drogat la volan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii