Personalități din Constanța care poartă numele Sfântului Ștefan. Să le urăm la mulți ani!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:51 15 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalități din Constanța care poartă numele Sfântului Ștefan. Să le urăm la mulți ani!

ro

27 Dec, 2017 00:00 1103 Marime text
În ultima zi de Crăciun, pe 27 decembrie, este prăznuit Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos. Acesta era iudeu de neam, din seminția lui Avraam.
 
Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii și crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost aleși din cadrul comunității șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune“. Aceștia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase, cât și să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Primul dintre aceștia a fost Ștefan, iar ceilalți șase, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depășea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau și ajutau la desfășurarea cultului aparținând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.
 
Sfântul Ștefan cunoștea foarte bine Scriptura și propovăduia cu multă putere pe Hristos. Saducheii și fariseii au pus niște bărbați să spună că l-au auzit rostind cuvinte de hulă împotrivă lui Moise și a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în fața sinedriului, i-a înfruntat pe judecători, iar aceștia au cerut că Ștefan să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: «Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu»“.
  
Peste 422.000 de români poartă numele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Astfel, potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din MAI, 422.664 de români, dintre care 305.449 de bărbați și 117.215 femei, poartă numele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Din totalul româncelor, 84.399 se numesc Ștefania, 22.327 - Ștefana, 9.114 - Fănica, 1.036 - Fănuța, iar 339 - Fana. Majoritatea bărbaților se numesc Ștefan (273.159), Istvan (18.656), Fănel (8.727), Ștefănel (3.306), Ștefănuț (1.031) sau Fane (581).

Semnificația numelui Ștefan 

Numele este de origine grecească - Stephanos - și înseamnă „coroană“, „ghirlandă“, „cunună“ (cu care erau încununați învingătorii). La noi, formele curente au fost și sunt Ștefan și Ștefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fănel, Fănica, Fănița, Fana, Fănica, iar uneori - sub influența străină - Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Ștefănel sau Ștefănița, mai rar Ștef(i). Mai recent a apărut și forma feminină Ștefănela (ce pare să fi prins mai bine decât vechea Ștefanida - numele unei mucenițe trecute în calendar).
 
Și la Constanța, numeroase personalități poartă numele Sfântului Ștefan, cum ar fi: Ștefan Chelaru - primarul localității Cerchezu, Ștefan Taran - șeful Inspectoratului pentru Protecție Civilă din cadrul Primăriei Constanța, Ștefan Gheorghiu, președintele Centrului pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și Executanți din România, Ștefan Petcu - fost mare fotbalist al FC Farul și al Stelei, în prezent scouter la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, Ștefan Ciobanu - fost fotbalist FC Farul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii