Pavilioanele destinate seniorilor din Constanța, în proces de reabilitare (FOTO)
Pavilioanele destinate seniorilor din Constanța, în proces de reabilitare (FOTO)
134
Marime text

Primăria Constanța a transmis miercuri, 28 ianuarie 2026, că lucrările de reparații a pavilioanelor destinate persoanelor vârstnice din oraș se află în plin proces de reabilitare. Lucrările sunt realizate prin Confort Urban.
„La aceste pavilioane nu s-au efectuat lucrări de reparații ale acoperișurilor de mai bine de 18 ani, ele fiind construite în anul 2007. În urma inspectării acoperișurilor s-a ajuns la concluzia că acestea trebuiesc reabilitate prin înlocuirea, în totalitate, a șindrilei bituminoase.
În prima etapă s-au reabilitat acoperișurile a trei pavilioane: pavilionul pensionarilor situat în incinta Parcului de la Gară, cel din piațeta Badea Cârțan și cel din Parcul Poarta 6. În perioada următoare va intra în reabilitare și pavilionul situat în Parcul de la Casa de Cultură, iar ulterior vor fi reabilitate toate celelalte pavilioane.”, trsnsmite Primăria Constanța.
Lucrările se desfășoară etapizat, pentru ca seniorii să poată beneficia de continuitatea serviciilor în cadrul celorlalte pavilioane.
Pavilioanele reprezintă un punct important pentru seniorii municipiului Constanța. Zeci de vârstnici le trec zilnic pragul pentru socializare, relaxare și pentru posibilitatea de a desfășura o mulțime de activități recreative.
Citește și:
ConstanțaPUZ „Anghel Saligny”, în consultare publică. Cetățenii pot trimite observații până pe 2 februarie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


