Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 22 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul European a respins o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene

ro

22 Jan, 2026 13:40 125 Marime text
foto; FBEurodeputații au respins joi o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene. Conform unui comunicat oficial, moțiunea, depusă de Grupul „Patrioți pentru Europa” a fost respinsă cu 165 de voturi pentru, 390 împotrivă și 10 abțineri.

Votul a fost precedat de o dezbatere în plen cu comisarul Maroš Šefčovič, care a avut loc luni, 19 ianuarie.

Grupul politic Patrioți pentru Europa a înaintat moțiunea de cenzură împotriva Comisiei, contestând acordul comercial UE-Mercosur, care a fost aprobat de statele membre pe 9 ianuarie și semnat pe 17 ianuarie în Paraguay.

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului , o moțiune de cenzură împotriva Comisiei poate fi înaintată Președintelui de către o zecime dintre membrii care compun Parlamentul (în prezent, 72 de eurodeputați).

Votul trebuie să aibă loc prin apel nominal, iar moțiunea poate fi adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii