Ogorul Retail SRL execută silit două persoane fizice din județul Constanța. Un teren din Vulturu pe care se află o instalație eoliană este scos la vânzare (DOCUMENT)
Ogorul Retail SRL execută silit două persoane fizice din județul Constanța. Un teren din Vulturu pe care se
12 Jul, 2025 16:27
ZIUA de Constanta
214
Marime text



- Terenul se află în extravilanul județului Constanța, comuna Vulturu, are o suprafață de 10.365 mp, are categoria de folosință curți-construcții, este amplasat în tarla 14, parcela CC (S1/1/2+51/1/1/2), are număr cadastral 101066 și este evaluat la suma de 135.886 lei
- Licitația are loc în contextul în care creditoarea Ogorul Retail SRL a solicitat executarea silită a debitorilor Solaris.Agricultura Săveni SRL, Dragomir Petruș și Dragomir Cristina
Bratu Alexandru-Remus, executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța, organizează a doua licitație pentru vânzarea unui teren extravilan aparținând lui Dragomir Petruș și Dragomir Cristina.
Terenul se află în extravilanul județului Constanța, comuna Vulturu, are o suprafață de 10.365 mp, are categoria de folosință curți-construcții, este amplasat în tarla 14, parcela CC (S1/1/2+51/1/1/2), are număr cadastral 101066 și este evaluat la suma de 135.886 lei.
Pe acest teren se află amplasată construcția înscrisă în CF 101066-C1, în suprafață de 17 mp, cu destinația instalație eoliană, proprietatea societății de producere a energiei electrice în hidrocentrale Hidroelectrica SA.
Licitația are loc în contextul în care creditoarea Ogorul Retail SRL a solicitat executarea silită a debitorilor Solaris.Agricultura Săveni SRL, Dragomir Petruș și Dragomir Cristina.
Conform dispozițiilor art.846 alin.8 Cod procedură civilă, prețul de începere a licitației este de 101.914,50 lei și reprezintă 75% din prețul de pornire al primei licitații stabilit potrivit prevederilor art.836 Cod procedură civilă. Dacă nu se obține prețul de începere a licitației și există cel puțin 2 licitatori, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații. Vânzarea se va face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.
Precizăm că imobilul este grevat de următoarele sarcini și drepturi reale:
- intabulare drept de superficie în favoarea Hidroelectrica S.A.
- notarea dreptului de preemțiune în favoarea Hidroelectrica S.A.
- intabulare drept de servitute în favoarea Hidroelectrica S.A
- notarea interdicției de înstrăinare, de grevare de sarcini, de dezmembrare, de închiriere în favoarea Hidroelectrica S.A
- notarea dreptului de servitute de trecere subterană, de suprafață si aeriană în favoarea Hidroelectrica S.A
- notarea începerii urmăririi silite a imobilului în dosar de executare nr.1267/2024 al BEJ Bratu Alexandru-Remus, pentru suma de 240.864,77 lei+accesorii, creditor Ogorul Retail S.R.L., asupra cotei deținută de debitoarea Dragomir Cristina
- notarea începerii urmăririi silite a imobilului în dosar de executare nr.1268/2024 al BEJ Bratu Alexandru-Remus, pentru suma de 240.864,77 lei+accesorii, creditor Ogorul Retail S.R.L., asupra cotei deținută de debitorul Dragomir Petruș.
Despre Ogorul Retail SRL
Conform termene.ro, firma are sediul social în București, funcționează din anul 2013 și are ca obiect de activitate „comerț cu ridicata al produselor chimice”.Ogorul Retail SRL a raportat pentru anul fiscal 2024 o cifră de afaceri de peste 45 de milioane lei, un profit de peste 500.000 lei, datorii de peste 35 de milioane lei și 40 de salariați.
Oana Simion este asociat unic și administrator, potrivit termene.ro.
Firma are declarate 256 de cumpărări directe adjudecate cu Primăria Fântânele, Penitenciarul Baia Mare, Primăria Pecineaga, Primăria Șelimbăr etc.
Despre Solaris.Agricultura Săveni SRL
Termene.ro informează că firma există din 2017, are sediul social în Vulturu, județul Constanța și obiectul de activitate este „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”.Asociații firmei sunt Petruș Dragomir (60%), Maria Mâner (20%) și Constantin Stanciu (20%). Primul este și administrator.
Societatea a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de peste 780.000 lei, un profit de peste 2.000 lei, datorii de peste trei milioane de lei și cinci angajați.
Despre Hidroelectrica SA
Conform termene.ro, firma a fost înființată în 2000, are ca obiect de activitate „producția de energie electrică” și sediul social în București.Ministerul Energiei este acționar majoritar, cu peste 80% din acțiuni deținute, restul fiind distribuite către persoane fizice și juridice.
În directorat apar: Badea Bogdan Nicolae, Constantin Radu-Ioan, Fetiță Marian, Karoly Borbely și Rădoi Ianaș.
Hidroelectrica SA a declarat pentru 2024 o cifră de afaceri de aproape 10 miliarde de lei, un profit de peste patru miliarde lei, datorii de peste 2,8 miliarde lei și 3.537 de angajați.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Prima strigare Un teren din Tuzla, județul Constanța, al unei firme de imobilaire aflată în faliment, este scos la vânzare. Cât costă (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii